fbpx

Bărbatul dispărut la Hâncești ar fi fost ucis și îngropat de un consătean

Un tânăr a fost reținut fiind suspectat că l-ar fi ucis pe un bărbat de 34 de ani, din localitatea Pereni, raionul Hîncești, dat dispărut din data de 14 decembrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ar fi vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani din aceeași localitate. Acesta a fost reținut astăzi pentru 72 de ore și este suspectat că l-ar fi ucis pe bărbatul de 34 de ani, iar cadavrul acestuia l-ar fi îngropat.

Despre dispariția bărbatului, oamenii legii au fost alertați de către mama acestuia în data de 19 decembrie. Femeia le-a spus polițiștilor că fiul său a plecat de acasă din data de 14 deembrie și nu a mai dat niciun semn de viață.

Angajații IP Hâncești au inițiat pe marginea acestui caz o cauză penală pentru omor și urmează să stabilească toate circumstanțele în care a fost comisă crima, dar și unde este îngropat trupul neînsuflețit al victimei.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button