fbpx

Avocata în dosarul accidentului de la Sângera, indignată de sentința pentru polițistă: Instanța nu a apreciat corect viața unui om

Polițista care a urcat beată la volan și a lovit mortal o femeie la Sîngera va sta patru ani după gratii într-un penitenciar de tip deschis. Decizia a fost luată marți, 20 februarie, de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Avocata părților vătămate susțin că decizia magistraților este prea blândă:

„Am avut surprize dubioase în examinarea cauzei penale. Deși procurorul avea demersul scris și semnat de conducerea procuraturii privind prelungirea arestului în privința inculpatei, dumnealui în cadrul ședinței, și-a modificat de sine stătător demersul și a solicitat o altă măsură pentru polițistă – eliberarea sub control judiciar. Această chestiune a trezit atunci încă mai mari dubii. Astfel noi, în calitate de apărători, am încercat și am făcut tot posibilul ca instanța să ne de-a oportunitatea de a amâna ședința de examinare a demersului, pentru o altă zi, atunci, noi am încercat și am bătut la mai multe uși și am semnalizat faptul că este inadmisibil o asemenea abordare a situației.

Demersul meu a fost respins de către instanța de judecată, iar cauza a fost examinată într-o procedură simplificată. (…) Așadar, instanța de judecată a pronunțat sentința – pedeapsă cu 4 ani de închisoare într-un penitenciar de tip deschis. Această sentință a deranjat enorm de mult partea vătămată, pentru că în urma accidentului, o mamă a rămas fără fiică, un copil a rămas fără mamă, iar o altă fetiță a rămas cu urmări esențiale atât pe față, cât și la nivel psihologic, practic pentru toată viața.

Instanța nu a apreciat corect viața unui om, indiferent cine comite infracțiunea”, a declarat Oxana Ivanov.

Amintim că pe 20 februarie, Felicia Guțu, ex-angajata INSP care la sfârșitul lui august 2023, fiind în stare de ebrietate, a intrat pe un trotuar din orașul Sângera și a accidentat trei persoane, una dintre care a murit, a fost condamnată la patru ani de închisoare.

La 29 august 2023, pe timp de noapte, inculpata, conducând mijlocul de transport de model „Toyota Prius” pe o stradă din orașul Sângera, după ce a adormit la volan din cauza stării de ebrietate cu grad avansat, a ieșit pe acostament și a tamponat mai mulți pietoni, care se deplasau regulamentar și anume o minoră de 6 ani, o minoră de 17 ani și o femeie de 31 de ani.

Femeia de 31 de ani a decedat la fața locului. Potrivit rapoartelor de expertiză, minorei de 6 ani, i-a fost provocată o vătămare ușoară a integrității corporale, minorei de 17 ani – vătămări corporale medii.

Inculpata și-a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate.

Articole asemănătoare

Back to top button