fbpx

Avertizare pentru întreaga țară: Hidrologii anunță că se pot înregistra subinundaţii locale

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o nouă avertizare pentru localnicii din întreaga țară. Hidrologii anunță că se pot înregistra subinundaţii locale în perioada 14-15 iulie curent.

Potrivit Centrului meteorologic privind prognozarea precipitațiilor, se așteaptă izolat averse puternice (15-45 litri pe metru pătrat), astfel se pot forma scurgeri intensive pe pante cu risc de subinundații locale.

Așadar, administrația publică locală, agenţii economici, în subordinea cărora se află lacuri de acumulare, sunt avertizați să verifice starea barajelor, podurilor şi căilor de evacuare a apei, transmite moldpres.md.

Hidrologii precizează că o astfel de avertizare presupune risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei. Acestea nu provoc mari pagube, însă necesită o vigilenţă sporită în cazurile de activităţi sezoniere şi/sau expuse la inundaţii.

De menționat că, în următoarele 24 de ore, sunt prognozate ploi cu descărcări electrice și răcire semnificativă a vremii.

Articole similare

Close