fbpx

Avertisment pentru utilizatorii WhatsApp: „Hackerii pot să aibă acces la tot ce ai pe telefon”

În teorie, WhatsApp facilitează conversația criptată între două sau mai multe persoane. În practică, tot mai multe avertismente atrag atenția asupra faptului că datele de pe telefoanele utilizatorilor de WhatsApp sunt în pericol din cauza aplicației de chat. Mesajele trimise sau primite de la prieteni sunt cea mai mică problemă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În urmă cu aproximativ o săptămână, oficialii WhatsApp au publicat pe site-ul propriu un comunicat prin care au atras atenția asupra mai multor vulnerabilități de securitate. În documentul cu pricina, practic, se atrage atenția asupra mai multor situații în care o persoană malițioasă poate „rula linii de cod de la distanță”, fie prin intermediul unui apel video, fie prin expedierea unui clip video modificat. Ideea de „a rula linii de cod”, deși pare abstractă, se referă la faptul că un hacker poate prelua controlul asupra telefonului tău, îți poate extrage toate datele și, „în cel mai optimist caz”, poate iniția apeluri către numere la suprapreț atunci când nu ești atent sau îți poate afișa incredibil de multe reclame, scrie playtech.ro.

„Stai departe de WhatsApp” este avertismentul zilei

În contextul dezvăluirilor recente legate de WhatsApp, dar și dacă avem în vedere că datele private ale lui Jeff Bezos au căzut pradă hackerilor în urmă cu vreo doi ani din cauza aceleiași aplicații de chat, un nou avertisment legat de programul lui Mark Zuckerberg a început să se viralizeze. Acestea vine de la fondatorul Telegram, poate cea mai interesantă și atractivă alternativă pentru WhatsApp.

Pavel Durov a publicat un mesaj în ultimele 24 de ore prin care insistă ca oamenii să stea departe de WhatsApp. „Hackerii pot avea acces complet la tot ce au pe telefon utilizatorii de WhatsApp”, a afirmat el pe Telegram.

„În fiecare an, aflăm despre încă o problemă cu WhatsApp care pune toate datele utilizatorilor în pericol… Nu contează că ești cea mai bogată persoană de pe Pământ, dacă ai WhatsApp instalat pe telefon, toate datele tale, din fiecare aplicație pe care o ai pe dispozitiv este accesibilă.”, a atras Durov atenția, ținând să menționeze că aceasta nu este o reclamă la Telegram pentru că aplicația sa nu are nevoie de reclame. Este un avertisment.

Ca referință, WhatsApp are aproximativ două miliarde de utilizatori pe întregul mapamond, în timp ce Telegram are vreo 700 de milioane, cu o creștere constantă de aproximativ două milioane în plus în fiecare zi.

Articole asemănătoare

Back to top button