fbpx

Ar fi furat bunuri în valoare de peste 85.000 de lei din casele mai multor moldoveni care se aflau peste hotare. Ce riscă bănuiții pentru această faptă?

Polițiștii din Telenești și Călărași au anihilat o grupare criminală specializată în săvârșirea crimelor contra patrimoniului. Aceasta ar fi fost formată din doi tineri de 20 și respectiv 28 de ani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bănuiții ar fi săvârșit furturi în raionul Telenești. Ei ar fi pătruns în mai multe gospodării ale cetățenilor care se aflau peste hotare și ar fi sustras de acolo numeroase bunuri.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile bănuiților, ofițerii au depistat și ridicat mai multe obiecte, care se presupune că ar fi fost obținute ilegal, în valoare totală de peste 85.000 de lei.

Poliția precizează că suspecții au fost judecați anterior pentru infracțiuni similare. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la patru ani de pușcărie.

Articole asemănătoare

Back to top button