fbpx

Ambulanța, solicitată la maxim în perioada sărbătorilor de Paște: Cu 15% mai multe apeluri decât în zilele obișnuite

În perioada sărbătorilor de Paște, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat mai multe apeluri din partea cetățenilor care solicitau ambulanța decât de obicei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Angajații CNAMUP au asigurat o vigilență sporită în acordarea asistenței medicale de urgență oamenilor. Astfel, au fost deservite 7523 de solicitări, ceea ce reprezintă o creștere a numărului de apeluri cu 15% în comparație cu zilele obișnuite.

Echipele de intervenție au acționat prompt la fața locului în 26 de accidente rutiere, acordând ajutorul medical de urgență la 35 pacienți cu diverse traumatisme.

La etapa de prespital, echipele au asistat două nașteri, dintre care o naștere în ambulanță, care au decurs fără complicații. 

În perioada 28-30 aprilie s-a majorat și numărul persoanelor care au avut nevoie de asistență medicală de urgență în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice.

CNAMUP recomandă populției să respecte un regim alimentare echilibrat și să nu facă abuz de alcool pentru a evita apariția afecțiunilor digestive sau acutizarea maladiilor cronice. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să se adreseze la doctor la primele simptome de boală.

Articole asemănătoare

Back to top button