fbpx

Ambasada Federației Ruse vine cu explicații după amenințarea cu detonarea podului Giurgiulești

„A avut loc o conversație constructivă în cadrul practicii diplomatice de elucidare a aspectelor care au generat îngrijorarea partenerilor”. Declarația a fost făcută de reprezentantul oficial al Ambasadei Rusiei în Moldova, Anatoli Loșakov, după convocarea la MAEIE a ambasadorului rus Oleg Vasnețov. Primul s-a prezentat joi, 22 iunie curent, în locul diplomatului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am fost invitați la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Este o procedură diplomatică obișnuită. Motivul invocat au fost îngrijorările autorităților de la Chișinău. Noi am venit cu explicații, Am declarat că mizăm pe înțelegerea partenerilor de la Chișinău și că deciziile privind operațiunea militară rusească vizează doar teritoriul Ucrainei. De asemenea am accentuat că atât scopurile, deciziile cât și mersul operațiunii sunt exclusiv atribuții ale Ministerului Apărării al Federației Ruse și nu reprezentanților administrațiilor locale”, a declarat reprezentantul Ambasadei Ruse.

Amintim că guvernatorul prorus al regiunii Herson a amenințat, joi, că rușii vor arunca în aer podul Galați-Giurgiulești care face legătura dintre România și R. Moldova. Amenințările au fost făcute după ce ucrainenii au lovit podul care leagă Crimeea anexată de regiunea Herson.

„Un alt atac fără sens al regimului de la Kiev la instrucțiunile primite de la Londra. Nu schimbă cu nimic rezultatele „operațiunii militare speciale”. Demonstrează că este începutul sfârșitului pentru regimul de la Kiev. Încă un salut din inimă: știm coordonatele podurilor din regiunea Odesa și ale podului Giurgiulești, care au aparținut cândva Ucrainei, dar au fost predate de regimul Iușcenko. Un răspuns foarte serios va veni foarte curând”, a declarat Vladimir Saldo, guvernatorul prorus al regiunii Herson.

Podul rutier Galați – Giurgiulești face legătura între România și R. Moldova. Podul peste Prut a fost construit în 1949 și are o lungime de 125 metri. Acesta contribuie la fluidizarea circulației între România și Moldova și totodată, crește rolul Republicii Moldova ca legătură între UE și Ucraina. Podul a fost reabilitat anul trecut.

 

Articole asemănătoare

Back to top button