fbpx

„Am și eu o întrebare – la oameni când vă gândiți?”. O reprezentată notorie a diasporei adresează un mesaj dur Blocului ACUM

Victoria Dunford, o activistă originară din Republica Moldova, dar stabilită în Marea Britanie de mai mulți ani, s-a arătat dezamăgită de atitudinea reprezentanților Blocului ACUM în Parlament, adresându-le un mesaj pe Facebook.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Încă în prima parte a postării, reprezentanta diasporei a făcut o tangență între situația politică a Marii Britanii și cea a Republicii Moldova, spunând că în ambele state finalul era previzibil, însă spre deosebire de politicienii Regatului Unit, cei din țara noastră nu știu să comunice și nici nu se gândesc la cetățeni.

„Politicienii au nevoie de alegători doar la alegeri, faptul că în Moldova aproape toată țara e blocată nu mai interesează pe nimeni nici ACUM, nici mâine. Ca un membru activ al diasporei, am și eu o întrebare – la oameni când vă gândiți?! Noi avem nevoie de un guvern funcțional, nu de negocirei fără de sfârșit și iar de alegeri”, a scris moldoveanca.

Totodată, Victoria Dunford îi acuză pe reprezentanții PAS și PPDA că mai mult decât să stea în fotolii și să discute nu au făcut nimic pentru a scoate țara din impas, acum, riscând să arunce statul în febra unor alegeri anticipate. De asemenea, aceasta a sugerat politicienilor să iasă din zona de confort și să meargă în teren pentru a vorbi direct cu cetățenii și pentru a asculta și părerea acestora.

Amintim că Victoria Dunford locuiește de 11 ani în Marea Britanie, în acest timp, moldoveanca a adunat fonduri și a construit un centru de plasament modern în orașul Râşcani, pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, pentru toate actele de caritate și spiritul său civic aceasta a fost apreciată de Regina Elizabeta a II-a, care i-a oferit distincția „British Empire Medal”.

Articole asemănătoare

Back to top button