fbpx

Alți trei pacienți bolnavi de COVID-19 au trecut în neființă. De ce mai sufereau moldovenii?

S-au mai înregistrat trei decese în rândul celor infectați cu virusul COVID-19 în Republica Moldova. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că este vorba despre o femeie și doi bărbați.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pacienta avea 80 de ani și era originară din Chișinău. Aceasta fusese internată pe 15 mai la Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 și mai suferea de hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică.

Unul dintre bărbați avea 48 de ani, era din raionul Sîngerei și a fost internat pe 26 iunie la spitalul raional. El avea sindromul Down.

Celălalt decedat avea 60 de ani și era din același raion. Pacientul a fost internat pe 27 iunie la spitalul local, având și diabet zaharat.

Astfel, bilanțul celor infectați care s-au stins din viață în Moldova a ajuns la 536, iar alte 9229 de persoane au fost tratate de COVID-19.

MSMPS reiterează regulile generale în sănătate publică:

– Asigurarea respectării distanței sociale minime de un metru;

– Evitarea aglomerațiilor;

– Purtarea obligatorie a măștilor în spații închise, transport public, centre comerciale și în situațiile în care nu este posibilă asigurarea distanței sociale de minim un metru. Masca trebuie să acopere nasul și gura;

– Respectarea igienei mâinilor;

– Respectarea igienei respiratorii (eticheta tusei și strănutului în șervețel sau în pliul cotului).

Articole asemănătoare

Back to top button