fbpx

Afacerile familiei Plahotniuc în Turcia: Fiul cel mare, Timofei, ar fi înființat o companie folosind un alt nume

RISE Moldova a investigat afacerile familiei fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc în Turcia, descoperind că fiul acestuia, Timofei Plahotniuc, folosind un alt nume, a înființat o companie la Istanbul, împreună cu un cetățean rus. Aceasta se numește Wconnect Teknoloji și este înregistrată într-o clădire rezidențială din districtul Maltepe, pe partea asiatică a Istanbulului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul investigației, jurnaliștii RISE Moldova au aflat că firma a fost înregistrată acum trei ani și că, deși a fost activă, în ultimele luni nu a mai fost contactată de partenerii săi turci. Aceștia au declarat că, de aproximativ șase luni, nu au reușit să dea de fondatori, iar activitatea firmei a fost suspendată.

De asemenea, platforma dezvoltata de firmă, WConnect, care ajuta specialiștii să găsească clienți, întâmpină acum probleme tehnice, iar aplicația a fost dezactivată din magazinele de aplicații.

În cadrul investigației, s-a confirmat că Timofei Plahotniuc, fiul lui Vladimir Plahotniuc, și-a schimbat numele în Parvan în România, dar în continuare figurează oficial cu numele Plahotniuc în Moldova.

Citiți întreaga investigație AICI.

Articole asemănătoare

Back to top button