fbpx

Administrația Penitenciarului nr. 13 va contesta eliberarea lui Vlad Filat. Ministrul Justiției: „A fost pregătit un recurs”

Decizia de eliberare condiționată a fostului premier Vlad Filat va fi contestată de noua administrație a Penitenciarului nr. 13 din Chișinău. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul TVR Moldova. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ministrului, noua administrație a instituției de detenție consideră că e nevoie de recurs, acesta fiind deja pregătit și urmând a fi depus astăzi.

„Dacă se va constata că există elemente suspecte, decide instanța. În funcție de ce va spune Curtea de Apel, vom înțelege care va fi soarta eliberării domnului Filat”, a declarat Fadei Nagacevschi.

Oficialul susține că demersul prin care Vlad Filat a cerut reducerea pedepsei a fost examinat foarte rapid comparativ cu alte cazuri.

 „Asemenea demersuri stau şi câte 2-3 luni şi nu în toate cazurile se acceptă. Există de tot 4 cazuri, una dintre celelalte 3 persoane, de asemenea, reprezintă un interes major, dar presupun că şi celelalte sunt destul de influente. Cazul Filat este considerat un caz de justiţie selectivă, după cum spunea chiar el, dar în momentul în care se examinează un caz care este favorabil lui cu uşa închisă şi el nu are pretenţii, atunci asta înseamnă ceva”, spune ministrul.

Fadei Nagacevschi a mai adăugat că unii colegi i-au transmis informaţii precum că modul de calculare a termenului compensat în cazul ex-premierului Filat a fost făcut greşit.

Articole asemănătoare

Back to top button