fbpx

„Aceste alegeri nu au fost nici libere, nici corecte”. Acum cere Curții Constituționale anularea rezultatelor scrutinului în mai multe circumscripții

Blocul ACUM a depus astăzi, 9 martie, la Curtea Constituțională, o cerere pentru declararea nulității alegerilor în unele circumscripții uninominale. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Formațiunea solicită anularea rezultatelor scrutinului și invalidarea mandatelor deputaților aleși în circumscripția uninominală nr. 47, care cuprinde orașele Camenca, Rîbnița, Dubăsari și Grigoriopol, dar și în circumscripția nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender, transmite ipn.md.

De asemenea, ACUM mai cere anularea alegerilor în circumscripția uninominală nr. 4 din orașul Rîșcani, în circumscripția uninominală nr. 18 din Orhei, unde a fost ales Ilan Șor și în circumscripția uninominală nr. 17 din Nisporeni, unde a fost ales Vlad Plahotniuc.

„Aceste alegeri nu au fost nici libere, nici corecte, dar în aceste cinci circumscripții uninominale frauda a atins cote inimaginabile. A valida astfel de alegeri înseamnă un afront direct aplicat principiilor de bază ale democrației”, scrie într-un comunicat formațiunea.

La alegerile din 24 februarie, blocul electoral ACUM a obținut 26 de mandate,12 dintre care pe circumscripții uninominale.

Articole asemănătoare

Back to top button