fbpx

2 octombrie a fost declarată zi de doliu național, în legătură cu funeraliile lui Ion Druță

Luni, 2 octombrie, a fost declarată zi de doliu național în legătură cu funeraliile scriitorului Ion Druță, care a decedat în dimineața zilei de joi, 28 septembrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Un decret în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu.

„În semn de profundă tristețe cauzată de decesul prozatorului, dramaturgului și eseistului Ion Druță, scriitor care a contribuit esențial la dezvoltarea literaturii, artei și culturii naționale, Președinta Maia Sandu a semnat un decret privind declararea zilei de 2 octombrie 2023 zi de doliu național. La ora 12.00, se va cinsti memoria scriitorului Ion Druță, prin păstrarea unui moment de reculegere”, se arată într-un comunicat al Președinției.

„În această zi, în toate localitățile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, va fi arborat în bernă Drapelul de Stat al Republicii Moldova. Autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.

În ziua de 2 octombrie 2023, furnizorul public național de servicii media Compania „Teleradio-Moldova” va difuza programe din arhiva companiei realizate în baza operelor scriitorului Ion Druță”, se mai arată în comunicat.

Vezi și: Testamentul lui Ion Druță: „Corpul meu neînsuflețit să-l întoarceți în mica mea patrie”

Articole asemănătoare

Back to top button