fbpx

Rusia acuză din nou Occidentul că s-ar implica în alegerile anticipate din R. Moldova: Retorica agresivă iarăși se intensifică

Reprezentanta Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat din nou SUA și Uniunea Europeană de o presupusă imixtiune în alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, transmite publicația rusă Tass.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Suntem constrânși să constatăm iarăși că odată cu apropierea alegerilor parlamentare anticipate – iar acestea se vor desfășura pe 11 iulie curent – că retorica agresivă a reprezentanților occidentali iarăși se intensifică”, a declarat Zaharova.

Ea a făcut referire la interviul recent al șefului Delegației UE la Chișnău, Peter Michalko, care a criticat guvernarea din Republica Moldova.

„Facem apel încă o dată către Statele Unite și Uniunea Europeană să renunțe la politica de implicare în treburile interne ale statelor suverane și la influențarea proceselor politice interne care se desfășoară în acest țări”, a mai spus Maria Zaharova.

Reprezentanta MAE rus susține că Rusia este cea care are „relații de prietenie cu adevărat egale cu Republica Moldova, bazate pe principiile de neintervenție în afacerile interne și ale respectului față de poporul moldovenesc și disponibilității pentru dialog cu instituțiile guvernamentale”.

ZUGO precizează că este pentru a doua oară în ultimele săptămâni când Moscova face astfel de declarații.

Citește și: „Amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova”. Rusia, deranjată de pozițiile UE şi SUA referitoare la deciziile Parlamentului privind CC

Articole asemănătoare

Back to top button