fbpx

Președinta Maia Sandu și-a prezentat raportul de activitate pentru 100 de zile

Președinta Maia Sandu și-a prezentat raportul de activitate pentru primele 100 de zile în funcție. Raportul enumeră 44 de activități îndeplinite și prioritățile pe care s-a axat instituția prezidențială în această perioadă.

Potrivit raportului, în aceste 100 de zile activitatea Președinției s-a concentrat pe trei priorități: ieșirea din criza sanitară și economică; acțiuni reale împotriva hoților și curățarea instituțiilor de clanuri corupte; crearea unor relații strânse cu partenerii internaționali, cu țările vecine.

„Am spus că voi munci pe aceste trei direcții în campania electorală și din prima zi de la intrarea în exercițiul funcției de președinte am depus eforturi pentru a scoate țara noastră din criză, din izolare și din corupție.

Este nevoie de multă muncă și de eforturi conjugate din partea mai multor instituții pentru a realiza modernizarea Republicii Moldova – de un Guvern stabil și profesionist, de o majoritate de deputați responsabili, de o Procuratură funcțională, de instituții de drept eficiente și independente. Președinția a pornit pe această cale – a dezvoltării și a bunăstării”, se arată într-un comunicat al instituției prezidențiale.

Potrivit Maiei Sandu, chiar dacă atribuțiile sale sunt limitate, „în doar 3 luni am reușit să redeschidem și intensificăm cooperarea cu cei mai importanți parteneri internaționali și să obținem sprijin imens pentru Republica Moldova, să aducem ajutor financiar și umanitar semnificativ și să generăm un proces de curățare a instituțiilor statului de corupție”.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button