fbpx

Mesajul de condoleanțe al speakerului Igor Grosu, în legătură cu decesul preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli

Șeful Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a transmis marți, 11 ianuarie, un mesaj de condoleanțe în legătură cu decesul preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Cu mare tristețe am aflat de decesul Președintelui Parlamentului European, David Sassoli. Am avut onoarea să-l cunosc și să discut cu domnia sa, acum două luni în cadrul unei vizite la Bruxelles. A fost un foarte bun cunoscător și prieten al Republicii Moldova, un european devotat și mare apărător al drepturilor omului. Drum lin, David-Maria Sassoli”, a menționat Igor Grosu în mesaj.

David Sassoli, președintele Parlamentului European, a murit marți dimineață la ora 2:15, în Italia, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia. Avea 65 de ani și era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii grave cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar.

Mandatul de doi ani şi jumătate al lui David Sassoli fost îngreunat de criza de sănătate, dar atenţia acordată echipelor sale, care au fost puse în regim de telemuncă, simţul său de organizare, cu un sistem de vot la distanţă, precum şi capacitatea de a rezista presiunilor franceze de a readuce aleşii la Strasbourg, sediul Parlamentului, i-au adus respectul instituţiei.

 

Articole asemănătoare

Back to top button