Tragedie în Italia: Un moldovean, tată a patru copii, a murit într-un accident de motocicletă
Un moldovean de 47 de ani, tată a patru copii, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în Italia. Bărbatul conducea o motocicletă Honda, care a ieșit de pe carosabil, a lovit un stâlp de electricitate și a ajuns într-un șanț.
Accidentul s-a produs luni, 28 septembrie, în jurul orei 20:00, în localitatea Roverbella, în apropiere de Mantova. Potrivit presei italiene, bărbatul se deplasa spre Castiglione Mantovano.
Mai mulți șoferi care circulau pe același drum au asistat la accident. Conform mărturiilor acestora, bărbatul ar fi depășit două automobile care se deplasau în fața sa, după care ar fi pierdut controlul motocicletei.
Motocicleta a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp al rețelei electrice, apoi a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
Martorii au oprit și au solicitat imediat intervenția serviciilor de urgență. La fața locului au intervenit carabinierii de la stația San Giorgio Bigarello, pompierii din cadrul comandamentului provincial Mantova și echipajele medicale de la Porto Emergenza.
În pofida eforturilor salvatorilor și a manevrelor de resuscitare, medicii nu au mai putut salva viața bărbatului.
Carabinierii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Porțiunea de drum a fost închisă temporar, iar circulația a fost reluată după aproximativ două ore.
Deocamdată, cauza exactă a accidentului nu a fost stabilită. Anchetatorii examinează mai multe ipoteze, inclusiv posibilitatea ca bărbatul să fi fost distras sau să fi efectuat o manevră riscantă.
Cazul este investigat de autoritățile italiene.



