fbpx

Igor Grosu s-a întâlnit cu noua reprezentantă de țară a UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu noua reprezentanta de țară a UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj. În cadrul discuțiilor, Igor Grosu și-a exprimat recunoștința pentru eforturile depuse de UNICEF în protecția și promovarea drepturilor copiilor, adolescenților și tinerilor în țara noastră.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

De asemenea, Președintele Parlamentului a discutat despre importanța proiectelor privind reformarea justiţiei juvenile, acordarea asistenţei copiilor cu dizabilităţi şi a celor rămaşi fără îngrijire părintească, combaterea violenţei împotriva copiilor, accesul la servicii calitative de sănătate pentru mame şi copii și educaţie incluzivă.

Un alt subiect abordat a fost consecințele pandemiei de COVID-19 asupra copiilor și a procesului de învățământ.

„Este necesar să ne mobilizăm, să cooperăm și să identificăm soluții pentru a redresa situația și a minimaliza efectele negative ale crizei. În context, considerăm prioritară continuarea campaniilor de sensibilizare și informare în rândul populației privind măsurile de protecție și rolul imunizării”, a menționat președintele Parlamentului.

De asemenea, Igor Grosu s-a referit și la mai multe proiecte de legi care sunt pe rol la moment și anume educația incluzivă; impulsionarea rețelelor de creșe; elaborarea și ajustarea cadrului legislativ și normativ pentru promovarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor.

„Suntem datori să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca toți copiii din țara noastră să aibă o copilărie fericită și protejată. Noi trebuie să facem o echipă pentru a îmbunătăți viața lor”, a declarat președintele Legislativului, Igor Grosu.

Articole asemănătoare

Back to top button