fbpx

foto, video | Sandu nu l-a lăsat pe Orban să-i pupe mâna; premierul albanez a sărutat-o pe gât pe prim-ministra Italiei. Momente inedite la Summitul de la Bulboaca

Republica Moldova a găzduit joi un eveniment fără precedent în istoria sa: aproape 50 de lideri din Europa s-au reunit pentru al doilea summit al Comunităţii Politice Europene. Întâlnirea a avut loc la Castelului Mimi, iar momentele inedite nu au lipsit, transmite Libertatea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost în centrul atenției, chiar dacă cei mai importanți președinți sau premieri din Europa s-au aflat pe teritoriul țării. Aceasta i-a așteptat pe covorul roșu pe toți reprezentanții țărilor europene care au participat la summit-ul Comunității Politice Europene.

Dacă Volodimir Zelenski (președintele Ucrainei), Emmanuel Macron (președintele Franței) sau Klaus Iohannis (președintele României) doar au dat mâna cu Maia Sandu, premierul Ungariei, Viktor Orban, a vrut să-i sărute mâna acesteia.

Doar că în momentul în care s-a aplecat pentru acest gest, Maia Sandu își trage mâna refuzând dorința liderului maghiar.

Italianca Giorgia Meloni, sărutată pe gât de premierul Albaniei

Un alt moment inedit i-a avut în prim plan pe premierul Albaniei, Edi Rama și șefa Cabinetului de miniștri italian, Giorgia Meloni.

Venind de la spate, Edi Rama a luat-o de gât pe Giorgia Meloni și a pupat-o de față cu toți liderii europeni prezenți în Republica Moldova.

Jurnaliștii de la „Corriere della Sera” au scris referitor la gestul premierului albanez: „Salutul afectuos (și flagrant) al premierului albanez Rama către Meloni”.

Klaus Iohannis cu ochelari de soare gen Top Gun

În 2017, a fost pentru prima dată când președintele Klaus Iohannis a apărut la un eveniment oficial cu ochelari de soare gen Top Gun. Se întâmpla la un eveniment de la baza militară „Mihail Kogălniceanu”, acolo unde s-a întâlnit cu preşedintele Comitetului Militar al NATO, Petr Pavel, dar și cu piloţii români şi englezi care asigură misiunea de Poliţie Aeriană Întărită.

Apoi, în august 2019, Iohannis și-a pus din nou ochelarii de soare în Piaţa Universităţii, la campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.

Același lucru s-a întâmplat și ieri în Republica Moldova când Iohannis a purtat ochelari de soare în mai multe momente oficiale.

Volodimir Zelenski, singurul care a refuzat costumul

Din momentul invaziei Rusiei în Ucraina, președintele Volodimir Zelenski n-a mai apărut niciodată în public îmbrăcat la costum, nici măcar la întâlnirile oficiale.

Asta s-a întâmplat și când l-a vizitat pe Joe Biden la Casa Albă, dar și joi, la summitul Comunității Politice Europene când Zelenski a venit îmbrăcat în tricou, pantaloni kaki și bocanci.

Articole asemănătoare

Back to top button