fbpx

Durleșteanu nu mai vrea să fie prim-ministră? „La anticipate este clar pentru toți…”

Un mesaj publicat de Mariana Durleșteanu a stârnit controverse în spațiul public. Mai mulți internauți, dar și jurnaliști, consideră că astfel ea ar exprima susținerea pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„La anticipate este clar pentru toți… De ce jonglați, dragi politicieni????”, a scris Mariana Durleșteanu. Totuși, mesajul rămâne incert și nu este clar ce a vrut să spună aceasta, mai ales în contextul declarațiilor liderului PSRM, Igor Dodon, care afirma că fosta ministră a finanțelor rămâne candidata formațiunii pentru funcția de premier.

Amintim că, marți, în cadrul unei emisiuni televizate, Dodon reitera ideea desemnării Marianei Durleșteanu la funcția de premier. În același timp, el spunea că înainte de a organiza alegerile parlamentare anticipate, trebuie imunizată o treime din populația Republicii Moldova.

Amintim că, socialiștii au anunțat semnarea unei majorități cu formațiunea Pentru Moldova,pentru a fi susținută candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de premier. Mai multe voci din spațiul public afirmau că președinta ar fi trebuit să o desemneze, însă șefa statului a insistat pe candidatura Nataliei Gavrilița.

Ca urmare, socialiștii au contestat decretul la CC, iar magistrații l-au declarat neconstituțional. După emiterea hotărârii, șefa statului a conchis că nu o va desemna pe Mariana Durleșteanu și că este gata să meargă „la anticipate sau la referendum”.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button