fbpx

Dodon: Pot spune ferm că vom avea alegeri anticipate în luna iunie. PSRM nu va vota Guvernul Gavriliță

Președintele PSRM, Igor Dodon, susține că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc în luna iunie curent. Totodată, acesta afirmă că fracțiunea parlamentară a socialiștilor nu va vota pentru învestirea Guvernului Gavriliță. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, având în vedere că cea mai numeroasă fracțiune parlamentară (37 de deputați) nu va vota Guvernul Gavriliță, iar fracțiunile PAS, PDM și a Platformei DA au anunțat deja că nu vor vota, nu ar exista cele 51 de voturi necesare învestirii noului Executiv.

Spun ferm că în luna iunie vor fi anticipate”, a declarat Igor Dodon. „Poziția mea e că fracțiunea PSRM nu trebuie să voteze pentru candidatura de prim-ministru. Eu consdier și voi recomanda colegilor să nu voteze. Să mergem consecvent la alegeri anticipate”, a spus el.

Totuși, spune Dodon, fracțiunea PSRM va participa la ședința Parlamentului în care Natalia Gavrilița va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare.

Cred că acest lucru e corect și e de datoria fiecărui deputat, pentru a face dezbateri, a vedea programul, miniștrii și să pună întrebări, să discute. Dar PSRM – și asta e poziția mea – eu consider că nu trebuie să voteze acest Guvern și nu va vota acest Guvern săptămâna viitoare”, a mai declarat acesta.

Întrebat dacă există șanse ca deputații PSRM să nu-l asculte, Igor Dodon a răspuns că astfel de șanse „sunt aproape egale de zero”.

Noi la Consiliul Republican pe care l-am avut acum, fără a le spune argumentele, poziția colegilor era de 50/50. După ce am adus argumente clare, practic 99% au votat ca să nu votăm Guvernul. Puteți să luați ca decizia și mesajul lui Dodon: alegeri anticipate vor avea loc în iunie. Atâta timp cât președintele nu vrea să conlucreze cu partidele parlamentare, cred că votarea unui Guvern nu e o soluție”, a adăugat Dodon.

Amintim că vineri, 29 ianuarie, Igor Dodon a declarat că Republica Moldova va avea alegeri anticipate fie în iunie curent, fie alegeri ordinare în anul 2023.

Vezi și: Igor Dodon: Plahotniuc o să vă pară „țvetociki” pe lângă Maia Sandu

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button