fbpx

doc | CC a respins sesizarea socialiștilor privind suspendarea legii care interzice simbolurile care propagă războiul

Curtea Constituțională (CC) a respins sesizarea deputaților Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, privind suspendarea Legii care interzice afișarea simbolurilor care propagă războiul, cum ar fi „V”, „Z” și panglica bicoloră „Sfântul Gheorghe”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Deși solicită suspendarea acțiunii punctului 98 din Articolul II al Legii nr. 102 din 14 aprilie 2022, în argumentele lor, autorii sesizării se referă doar la prevederile prin care a fost completat Codul contravențional cu articolul 3655 „Încălcarea drepturilor cetățenilor prin răspândirea atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni”. Prin urmare, aceste prevederi constituie obiect al cererii privind suspendarea acțiunii”, se arată în hotărârea Curții.

Decizia integrală a Curții Constituționale:

Amintim că Parlamentul a adoptat joi, 7 aprilie, un amendament la Codul Contravențional, care interzice pe teritoriul Republicii Moldova simbolurile care propagă războiul, printre care „Z”, „V” sau așa-numită panglică „Sf. Gheorghe”.

Persoanele fizice care care vor încălca interdicția riscă o amendă de până la 9000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității depână la 60 de ore, iar persoanele juridice – o amendă de până la 18.000 de lei.

Ulterior, deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au adresat către CC cu o sesizare privind constituționalitatea amendamentelor la Codul contravențional, votat de Parlamentul Republicii Moldova la 7 aprilie 2022.

Vezi și: Sesizarea socialiștilor cu privire la interzicerea simbolurilor ce propagă războiul, declarată inadmisibilă de CC

Articole asemănătoare

Back to top button