fbpx

Deputat al Partidului Șor, despre inițiativa PAS în susținerea HoReCa: Au majorat TVA-ul, iar acum fac populism ieftin

Deputatul Partidului Șor, Vadim Fotescu, a criticat inițiativa PAS privind reducerea TVA pentru sectorul HoReCa, învinuind formațiunea politică de „populism ieftin” și menționând că ideea vine în contradicție cu o hotărâre anterioară a reprezentanților partidului. Potrivit parlamentarului, anume Guvernul Sandu și exponenții săi din Parlament au votat pentru majorarea TVA pentru HoReCa.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă. Vadim Fotescu mai susține că proiectul de lege înregistrat ieri de deputații Radu Marian și Dan Perciun nu poate fi aplicat în practică în lipsa unui Guvern cu prerogative depline.

Proiectul înregistrat ieri de PAS prevede reducerea TVA pentru sectorul HoReCa și anularea penalităților la întârzierea plăților și chiar subvenționarea salariilor. Parcă e o inițiativă frumoasă, dacă nu ar fi existat un „dar” – o asemenea lege nu poate fi adoptată fără avizul Guvernului. Iar un Guvern interimar nu este în drept să dea avize pe proiecte de legi. Așa că domnii din PAS fie că sunt analfabeți din punct de vedere juridic, ceea ce nu face față deputaților, fie recurg să promoveze populismul cras. Nu știu care dintre ele e mai gravă”, a declarat Vadim Fotescu.

Acesta spune că inițiativa pare o bătaie de joc, în condițiile în care acești deputați s-au opus învestirii unui Guvern, dar mai ales din cauza că anume Guvernul său a dispus anterior majorarea TVA pentru HoReCa, la solicitarea FMI.

Vreau ca angajații din HoReCa să înțeleagă clar în primul rând că domnii din PAS, fiind în guvern, au majorat TVA. În rândul doi, ei nu au votat ulterior pentru micșorarea taxei. Și, an al treilea rând, inițiativa mea de reducere a TVA în perioada stării de urgență nu a fost susținută de deputații PAS în comisiile din Parlament. Iată de ce trebuie să le zic deputaților din PAS: rușine, domnilor, pentru populismul pe care îl faceți”, a mai spus FOtescu.

Deputatul a amintit că Partidul Șor, „acum două luni, a propus micșorarea TVA pentru acest sector de la 12% la 6%, pe durata stării de urgență”

El a mai anunțat că deputații Partiduli Șor și ai platformei Pentru Moldova se vor adresa Comisiei pentru Situații Excepționale pentru reducerea TVA și relaxarea unor restricții pentru cafenele și restaurante, pe durata stării de urgență.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button