Avertismentele lui Zelenski și Arestovici pentru moldoveni: „Am o întrebare către cei care l-au votat pe Stoianoglo”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut paralele între alegerile din R. Moldova și cele din Georgia, semnalând pericolul apropierii de Rusia. Totodată, fostul consilier al lui Zelenski, Alexei Arestovici, a lansat și el avertismente pentru cetățenii moldoveni, îndemnându-i să fie precauți înainte de turul II al alegerilor prezidențiale și al celor parlamentare din 2025. „Moldova nu va fi folosită decât ca avanpost contra Ucrainei și României” într-un scenariu în care forțele pro-ruse ajung la guvernare în Moldova, a declarat Arestovici, citat de tv8.md.
„Astăzi în Georgia a câștigat Rusia. La început le-a luat o parte din teritoriu, apoi au avut loc schimbări în politică și guvern. Alegerea lor – prietenia cu Rusia, nu cu UE. Moldova pare să urmeze aceeași direcție”, a declarat Zelenski. Părerea actualului președinte al Ucrainei este împărtășită și de fostul său subaltern.
„Am o întrebare către moldoveni care l-au votat pe Stoianoglo. Dragi prieteni, acestea sunt chestiunile voastre interne și singuri luați deciziile, dar amintiți-vă, cum imperiul rus a folosit Republica Moldova toată viața? Ca pe o trambulină… Ekaterina, Potiomkin, Uniunea Sovietică, mereu au privit Moldova ca o trambulină, ca un avanpost… Voi în ce calitate credeți că trebuiți Rusiei? În calitate de țară pașnică, liniștită și prosperă? Voi înțelegeți că trupele ruse din regiunea transnistreană, încă din anul 2016, în exerciții, sunt trecute drept al treilea detașament, în ajutor primului din Donețk și celui de-al doilea din Lugansk, pentru a ataca Odesa? Moldova ar fi un cap de pod perfect pentru a ataca Odesa”, a declarat Arestovici.
În cazul unei victorii a Maiei Sandu, dar urmată de victoria forțelor pro-ruse la alegerile parlamentare din anul 2025, fostul consilier vede doar un scenariu sumbru pentru Moldova. În viziunea sa, Moldova va fi atrasă în război cu toate consecințele negative ce reies din acest fapt. Forțele pro-ruse ar putea ajunge la putere, în viziunea fostului consilier prezidențial, prin intermediul diferitor încălcări ale legii:
„Rusia alocă jumătate de miliard de dolari, cumpără voturi, face un „carusel”, cum obișnuiește, și adepții alianței cu Rusia, socialiștii și alții asemeni lor, acumulează majoritate parlamentară, că Moldova este țară parlamentară. În primul rând, crește brusc și deodată riscul de război. În al doilea rând, crește riscul ca Moldova să fie transformată într-un cap de pod de unde Rusia să atace Ucraina și România. În asemenea caz, vă expuneți riscului pentru că și NATO, și Ucraina vor fi nevoite să reacționeze”, a avertizat Arestovici.
Astfel, Arestovici îndeamnă cetățenii R. Moldova, dar și ai Georgiei și Ucrainei, să se gândească cu doi pași înainte și la consecințele alegerii.
Oficialul a subliniat că Moldova este o „țară mică și simpatică”, mai ales pentru ajutorul acordat refugiaților, din care cauză nu ar dori ca Moldova să fie implicată în război, iar Ucraina să fie nevoită să răspundă.
Potriviti sursei citate, Arestovici a subliniat că unicul drum pentru R. Moldova este către Uniunea Europeană, iar România poate fi acel protector care să ne ajute în realizarea acestui deziderat, în comparație cu Georgia și Ucraina, care nu au un astfel de susținător.