infografic | Déjà vu? Promisiunile electorale ale Maiei Sandu și a lui Igor Dodon din 2016 care „au călătorit în timp” până în 2020
Așa s-a întâmplat că în Moldova, a doua oară consecutiv, aceiași candidați la funcția de șef al statului ajung în turul doi al scrutinului prezidențial. Printre discursurile electorale se strecoară polemici mai vechi, dar și promisiuni mai noi, adaptate circumstanțelor anului 2020.
Dacă în 2016 accentul se punea pe lupta cu sistemul oligarhic, investigarea fraudei bancare și recuperarea miliardului furat, patru ani mai târziu auzim de la candidați promisiuni despre consolidarea sistemului medical, ajuns la pământ din cauza pandemiei, dar și scoaterea Moldovei din izolare internațională.
Relațiile cu UE și Rusia, statalitatea și eradicarea corupției – subiecte de bază în campaniile electorale din Moldova
Maia Sandu își menține promisiunile referitoare la numirea în funcții a persoanelor integre, apropierea de Uniunea Europeană și eradicarea corupției. Pe de altă parte, Igor Dodon își păstrează opțiunile referitoare la statutul limbii ruse pe teritoriul Moldovei, statalitatea și neutralitatea țării, relațiile cu Federația Rusă și Uniunea Euroasiatică.
Pe plan social, ambii candidați promit dezvoltarea localităților rurale și consolidarea sistemului medical. Dacă în 2016 Igor Dodon promitea indexarea pensiilor, în 2020 acesta spune că vor fi oferite indemnizații pentru oamenii în etate de două ori pe an, însă neschimbată rămâne ideea implementării capitalului matern.
Vreme trece, vreme vine… discursurile rămân (aproape) aceleași
Nici discursurile electorale nu s-au schimbat drastic. Bunăoară, în 2016 a fost prezentată o informație similară celei din campania pentru turul doi al scrutinului din 2020, în care se menționa ce va face Igor Dodon și ce nu va face Maia Sandu, iar lidera PAS a luat și atunci poziția de apărare, infirmând presupuse falsuri.
Senzația déjà vu și sensibilizarea alegătorilor
Dacă analizăm programele electorale, pe lista ambilor candidați sunt trecute promisiuni legate de proiecte și inițiative destinate copiilor, dar și vârstnicilor, protecția familiilor, dar soluționarea unor probleme mai vechi ale Moldovei, intențiile de rezolvare a cărora nu au avut succes anterior. De exemplu lidera PAS își propune să revină la reformarea justiției, iar Igor Dodon – să pună capăt traseismului politic.
Trebuie să alegem președintele pentru că noi îi plătim salariul
Indiferent de discursuri și promisiuni, alegătorii sunt cei care vor da verdictul pe 15 noiembrie. Așadar, nu uitați să mergeți la vot, cel puțin din motivul că salariul președintelui este plătit din impozite și avem dreptul să decidem cui îl oferim.