doc | Elevii basarabeni din România ar putea beneficia de o călătorie gratuită cu trenul pe 15 noiembrie pentru a-și exercita dreptul la vot
Elevii basarabeni din România, care au drept de vot, ar putea beneficia de o călătorie gratuită cu trenul pe 15 noiembrie. Conform unui proiect elaborat de Ministerul Transporturilor, aceștia vor primi gratuit biletul dus-întors la gările feroviare, la prezentarea carnetului de elev și a unui act care confirmă că sunt cetățeni ai Republicii Moldova.
Așadar, tinerii vor putea călători din localitatea unde se prezintă la casa de bilete spre cea unde este amplasată cea mai apropiată secție de votare. Ordonanța, însă, prevede, că elevii care își fac studii în orașele unde există secții de votare nu vor putea beneficia de călătoria gratuită.
Așadar, potrivit documentului, sunt excluși din lista beneficiarilor tinerii basarabeni din București, Iași, Galați, Brașov, Timișoara, Cluj Napoca, Constanța, Bacău, Suceava, Craiova, Sibiu și Oradea.
„Eliberarea biletului de călătorie se va face la casele staţiilor şi agenţiilor de voiaj, pe baza actului de identitate care să ateste calitatea de cetăţean a Republicii Moldova şi a carnetului de elev vizat pentru anul şcolar în curs, fie adeverinţei care atestă calitatea de elev pentru anul şcolar în curs, emisă de către unitatea de învăţământ de apartenenţă şi un act de identitate, după caz, obligatorie fiind procurarea biletelor de călătorie dus-întors.
Călătoria se va efectua în ziua de 15 noiembrie 2020. Pe biletul de călătorie eliberat se va menţiona numele şi prenumele beneficiarului, CNP-ul, seria şi numărul actului de identitate, calitatea elev (E).
Persoanele care beneficiază de facilitățile de călătorie menționate și care, prin fraudă, vor călători suplimentar față de călătoria gratuită acordată vor suporta consecinţele legii”, se arată în proiectul ordonanței.
Proiectul Ordonanței de Urgență – transport gratuit pe 15 noiembrie 2020 pentru elevii basarabeni by ZUGO on Scribd
Precizăm că, potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), dintre cele 139 de secții de vot din străinătate, în România sunt deschise 13. Două dintre ele vor funcționa la București, iat câte una la Iași, Timișoara, Cluj, Constanța, Craiova, Sibiu, Galați, Suceava, Bacău, Brașov și Oradea.
Totodată, în turul doi al scrutinului prezidenția, adresele unor birouri electorale din România au fost modificate. La fel, CEC a mărit și tirajul buletinelor de vot pentru cetățenii care se află în străinătate, inclusiv peste Prut.