opinie | Redactorul „Европейская правда”: Ucraina ar urma să rezolve problema transnistreană cu sau fără acordul R. Moldova

În toți cei 30 de ani de independență a Ucrainei, a existat o problemă în apropierea hotarului său, pe care Kievul a încercat să nu o observe. Sau, mai degrabă, s-a prefăcut că nu o observă. Kievul nu a împiedicat apariția acestei probleme, apoi a depus eforturi pentru a o păstra.

Această problemă se numește „Transnistria”.

Regiunea Moldovei, care a fost de fapt ocupată de Rusia în urma unui scurt, dar sângeros război din 1992, a devenit locul unei operațiuni speciale hibride efective a Federației Ruse – chiar și în perioadă când un astfel de termen nu exista. Moscova a realizat o schimbare a statutului său de la agresor la pacificator și timp de 30 de ani a folosit această regiune pentru a polariza societatea din Moldova, pentru a limita potențialul de tranzit al Ucrainei etc.

Transnistria a devenit o „gaură neagră” de contrabandă fără viitor economic. Dar, în ciuda acestui fapt, păstrarea problemei transnistrene mulți ani la rând a fost în mâinile autorităților atât din Moldova, cât și din Ucraina. Această zonă gri a adus beneficii financiare reprezentanților ambelor state, obligându-i să închidă ochii la ea. În plus, oamenii s-au obișnuit cu împărțirea țării: în Moldova nu există o cerere publică pentru rezolvarea conflictului transnistrean.

Pe 24 februarie 2022, totul s-a schimbat. Ucraina, și-a dat seama că existența continuă a Transnistriei în starea sa actuală este o amenințare la adresa securității naționale.

Fâșia îngustă de pământ de-a lungul Nistrului, situată în principal pe malul său stâng, nu are identitate proprie sau istorie de statalitate: nu a fost niciodată independentă. De asemenea, nu există nicio naționalitate titulară care să „tindă pentru independență”: cel mai mare grup național de pe ambele maluri ale Nistrului sunt moldoveni. Restul „transnistrenilor” sunt ucraineni și ruși, conform datelor oficiale – aproximativ în egală măsură.

Transnistria nu poate fi „zdrobită” cu forța (cu o singură excepție).

Cea mai frecventă greșeală pe care o fac ucrainenii în percepția lor asupra situației din Moldova este așteptarea ca problema transnistreană să fie rezolvată prin mijloace militare, un război scurt și victorios cu lichidarea Grupului Operativ al Forțelor Ruse (OGRF) situat în stânga.

Din păcate sau din fericire, dar acest lucru nu se va întâmpla.

Există o serie de motive pentru aceasta: armata locală a fost tăiată de la aprovizionare de mulți ani și este înarmată numai cu modele sovietice de echipamente de un nivel îndoielnic de funcționare; nu există exerciții militare cu trageri reale în Transnistria; practic nu există nicio rotație a ofițerilor și nicio rotație a soldaților. Într-un cuvânt, din punct de vedere pur militar, acesta este un inamic foarte slab.

Dar, Moldova este și mai slabă! Chiar și lăsând deoparte faptul că nu vrea să lupte, nici ea nu o poate face. Anul acesta, președintele Maia Sandu a recunoscut direct că Moldova nu are o armată pregătită pentru luptă.

Chiar dacă într-o zi această țară primește arme, echipamente etc. de la parteneri. – acest lucru nu va apropia opțiunea militară.

În Moldova există un puternic consens atât în​​societate, cât și în rândul politicienilor cu privire la inadmisibilitatea utilizării forței împotriva Transnistriei. În orice condiții, cu orice preț, trebuie evitată folosirea forței, în schimb, ar trebui să se ajungă la un acord: acest principiu a stat la baza strategiei tuturor guvernelor moldovenești de zeci de ani – atât pro-ruse, cât și pro-occidentale. Schimbarea acestei abordări nu are sprijin în societate.

Agresiunea sângeroasă a Federației Ruse împotriva Ucrainei nu a făcut decât să întărească dorința moldovenilor de a evita războiul cu orice preț. Și acesta este cel mai simplu răspuns la ideea populară din Ucraina că „forțele armate ale Ucrainei ar trebui să ajute Moldova să-i învingă pe rușii din Transnistria”. Nu există circumstanțe în care Chișinăul își va da acordul cu privire la acțiunile Forțelor Armate ale Ucrainei pe teritoriul său.

Așadar, pentru întreaga lume civilizată, o lovitură preventivă a Forțelor Armate ale Ucrainei împotriva rușilor din Transnistria fără acordul Moldovei ar primi o caracteristică neechivocă: agresiunea ucraineană împotriva unui stat vecin. Cu toate consecințele care au urmat. Prin urmare, nu are sens să luăm în considerare opțiunea acțiunilor militare preventive unilaterale. Și înțelegerea acestui lucru crește în sfârșit la Kiev.

Există însă o variantă în care această logică încetează să mai funcționeze: dacă rușii lansează un atac militar asupra Ucrainei de pe teritoriul transnistrean al Moldovei. După, Ucraina are dreptul legitim la un răspuns militar fără acordul Chișinăului, pe care Forțele Armate ale Ucrainei îl vor folosi fără îndoială. Opțiune este foarte puțin probabilă – tocmai pentru că conducerea civilă și militară ocupantă din Transnistria este conștientă de aceste consecințe.

Deci, varianta militară este practic exclusă. Dar nevoia de a rezolva problema transnistreană nu scade de aici. Ucraina are nevoie de acest lucru. Statul nostru consideră că Transnistria este o amenințare la adresa securității naționale. Și nu vorbim doar de amenințarea militară!

Însăși existența Transnistriei limitează posibilitățile logistice ale Ucrainei: acest teritoriu, care se întinde pe mai bine de 200 km de la nord la sud, este străbătut de trasee de cale ferată și de conducte, precum și de câteva drumuri importante care nu pot fi folosite liber.

Este un paradox, dar Chișinăul este mult mai puțin interesat de rezolvarea problemei transnistrene. Aceasta este probabil principala problemă pe care Kievul ar trebui să o ia în considerare. Dar nu poate deveni un motiv pentru a continua să închidem ochii la existențaTransnistriei, așa cum a făcut Ucraina de mulți ani la rând.

De ce Moldova nu caută să-și returneze pământul?

În primul rând, războiul nu a dus la împărțirea societății moldovenești de-a lungul Nistrului. În 1992, războiul, în ciuda tuturor eforturilor de propagandă, nu a devenit „al poporului”. Moldovenii nu au vrut război

În al doilea rând, în ciuda absenței vrăjmașiei, cele două maluri ale Nistrului și-au pierdut interesul unul față de celălalt. De 30 de ani au devenit străini. Acest lucru este caracteristic atât locuitorilor din Transnistria, cât și a Moldovei: nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă de cealaltă parte.

Niciun partid de la conducere nu a inclus reintegrarea Transnistriei în programul său la alegerile naţionale. Niciunul nu a oferit o strategie pentru returnarea terenurilor ocupate. Niciunul dintre partidele cheie din Moldova nu folosește termenii de „ocupație” și „separațiști” pentru că consideră că acest lucru jignește poporul din Transnistria. Și nici nu te poți gândi la presiunea asupra regiunii!

Astfel, printre motivele pentru care mulți oameni nu vor să rezolve conflictul transnistrean nu se regăsește frica de armata rusă sau ceva de genul.. Prin urmare, opinia că retragerea trupelor ruse rezolvă automat conflictul transnistrean este greșită.

Chiar dacă mâine ofițerii ruși părăsesc malurile Nistrului acest lucru nu garantează că Chișinăul va schimba instantaneu strategia de reintegrare și va începe să acționeze fundamental diferit. Pasivitatea Chișinăului în problema reunificării țării are mai multe motive economice și politice decât cele militare.

Să recunoaștem: de mulți ani această pasivitate a fost benefică financiar.

Se crede că contrabanda prin „gaura neagră” a Transnistriei a fost generatoarea casieriei partidelor de guvernământ succesive. Cooperarea reciproc avantajoasă între elitele de la Tiraspol și Chișinău în această problemă a fost o altă garanție a stabilității „status quo-ului”.

Sub actuala guvernare a Moldovei, cooperarea de contrabandă cu Tiraspolul a încetat, toți observatorii sunt siguri. De asemenea, Maia Sandu a făcut în repetate rânduri declarații despre necesitatea retragerii trupelor ruse; ea caută sincer să aducă Moldova în UE și înțelege că cu Transnistria această misiune este imposibilă…

Dar, Sandu are propriile sale stimulente pentru a nu atinge Transnistria ocupată. Cel puțin pentru moment.

În primul rând, echipa președintelui pro-european înțelege că regiunea este dominată de alegătorii pro-ruși care sunt saturați de propaganda Kremlinului. Aceasta înseamnă că revenirea la controlul autorităților centrale ale regiunii, unde trăiește mai mult de 10% din populația Moldovei, poate schimba aliniamentul electoral nu în favoarea ei.

În al doilea rând, Chișinăul depinde da gazul Rusiei- cea mai mare parte a gazelor provine din Federația Rusă. În același timp, aprovizionarea cu gaze din Federația Rusă către malul stâng și drept al Nistrului trec tehnic printr-o singură conductă, un pachet comun, iar acest lucru oferă Chișinăului garanții de securitate a gazelor: Kremlinul nu poate tăia gazul către guvernul Republicii Moldova fără să facă la fel pentru propria sa enclavă.

În al treilea rând, chiar și fără contrabandă, guvernul Sandu este interesat financiar de conservarea Transnistriei, controlată de Federația Rusă. Așadar, Moldova cumpără acum energie electrică din Transnistria, pe care termocentrala locală o generează cu gaze gratuite din Federația Rusă – iar prețul unei astfel de energie electrică este benefic financiar pentru Chișinău.

Și în al patrulea rând, Chișinăul chiar nu înțelege ce să facă cu Transnistria dacă o întoarce. La urma urmei, aceasta este o regiune deprimată, cu o economie, baza modelului de afaceri al căreia este gazul rusesc gratuit și contrabandă.

Dezocuparea militară a Transnistriei nu este deloc egală cu dezocuparea ei civilă. Impopularitatea cererii de reintegrare în societate și în politica Moldovei nu este deloc legată de tancurile rusești. Și, în același timp, fără a se rezolva problema militară, reintegrarea este imposibilă. Ocupația nu poate fi depășită doar de stimulente economice.

Kremlinul încearcă în mod activ să „scuture” președinta Sandu și guvernul ei pentru a-i răsturna definitiv. Actualul guvern al Republicii Moldova are probleme sistemice, încât nimeni nu îi va garanta victoria în următorul ciclu electoral, care este programat pentru 2024-25.

Chiar și atunci când armata rusă va părăsi Transnistria, problema restabilirii integrității Moldovei va rămâne. Pentru că o enclavă nerecunoscută cu influență rusă hibridă în ea, plină de propagandă rusă și agenți din armata locală, va purta exact același pericol pentru Ucraina.

Între timp, după înfrângerea Federației Ruse în război, se va deschide o fereastră istorică când va fi posibil să prăbușim nu numai structura militară, ci și cea politică a acestei regiuni și să o forțăm să se reintegreze.

Faptul că societatea și autoritățile din Moldova nu sunt încă pregătite pentru acțiuni decisive nu este un motiv pentru inacțiunea Ucrainei. Kievul își rezolvă problema, chiar dacă își ajută vecinii în același timp. Iar Chișinăul trebuie să simtă că au loc schimbări istorice și să le susțină.

O întrebare mult mai mare este dacă președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care evită până acum problema transnistreană din toate puterile, va simți suflarea schimbării. Și dacă are suficientă înțelepciune politică pentru a conduce împreună cu Ucraina, atunci va rămâne în istorie ca persoana care a unit Moldova”, se arată în mesajul lui Sydorenko.