fbpx

video | Din inima copiilor, pentru Robert Grabazei. Mai mulți elevi din capitală au pus mână de mână și au dăruit câteva ore din viața lor micuțului

Elevii liceelor „Mircea Eliade” și „Ion Creangă” din capitală au decis să organizeze un concert caritabil pentru micuțul Robert Grabazei. Timp de o lună, aceștia au căutat sponsori, au găsit artiști și au pus la punct toate detaliile pentru strângerea de fonduri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul concertului a fost organizată și o tombolă. Elevii au procurat biletele, iar la bătaie au fost puse mai multe vouchere și cupoane.

Pe parcursul serii pe scenă a evoluat trupa Liceul Teoretic „Ion Creangă”, iar invitat specială a fost cântăreața Olia Tira. Aceasta a discutat cu copiii prezenți, le-a răspuns la întrebări și a făcut fotografii cu colectivele celor două licee.

Directorul liceului-gazdă, Grigore Vasilache, ne-a povestit că nu s-a implicat deloc în organizare, decât cu tehnica necesară. „De obicei noi le mai șopteam, însă de data aceasta inițiativa a fost în totalitate a lor”, a adăugat acesta.

Toți banii colectați vor merge spre Robert Grabazei, micuțul care suferă de Amiotrofie Spinală. Pentru a se vindeca, are nevoie de un tratament realizabil în Statele Unite, însă pentru care este necesară 2 milioane de dolari.

 

Articole asemănătoare

Back to top button