fbpx

foto | Au corpuri bine lucrate, deși nu se antrenează la sală. Tinerii din Chișinău care vor să „molipsească” cu un stil de viață sănătos

Un grup de tineri din capitală practică un sport mai puţin cunoscut în Moldova, dar popular în toată lumea. Street Workoutul are câte puţin din mai multe sporturi cum ar fi parkour, gimnastica, breakdance, free running şi fitness urban. Este bazat pe exerciţii statice, dinamice şi forţă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Echipa Street Workout Chişinău a fost formată în anul 2018. Tinerii spun că acest sport este dificil şi pentru a obţine performanţe trebuie să respecte un mod de viaţă sănătos. Sportivii de la Steet Workout and Street Lifting Asociation Republic of Moldova au un corp de invidiat, pe care, spun ei, l-au obţinut fără suplimente şi fără antrenamente la sală.

Băieţii sunt urmăriţi şi pe reţelele de socializare, tot acolo le-a venit propunerea de a participa la „Românii au Talent”. Au acceptat provocarea şi au reuşit să impresioneze publicul cu un număr de excepţie.

Multe persoane au început să ne recunoască, că iată voi băieții de la „Românii au Talent”, ceea ce e un sentiment foarte plăcut, când munca ta devine cunoscută. Mai mult, este un sentiment de mândrie când poţi fi un model pentru alţi tineri. Deviza echipei noastre este „Sportul este mișcare, iar mișcarea este viață””, ne zice Andonii Roman, membrul Asociației de Street Workout și Street Lifting din Republica Moldova.

El mai spune că împreună cu Asociația SWSLM promovează un mod sănătos de viață la terene de Street Workout din Chișinău, pe stradă și oriunde pot efectua antrenamente.

„Promovăm sportul și pe rețelele de socializare, prin postarea videoclipurilor cu diferite antrenamente. Noi ne ocupăm cu antrenamentul de stradă, unde ne putem modela corpul cu propria greutate”, mai adaugă tânărul.

În ceea ce ţine de alimentaţie, ei se bazează mai mult pe produsele care sunt naturale şi bogate în proteine, pentru păstrarea unei stări sănătoase a organismului. Băieţii se antrenează şase zile pe săptămână şi în cea de-a şaptea se odihnesc, pentru a restabili muşchii.

Mihail Isaicul este sportivul care a organizat prima asociaţie de Street Workout la noi în țară şi vrea să dezvolte mai mult acest sport în rândul tinerilor din Republica Moldova.

„Am început să practic workoutul cu aproximativ nouă ani în urmă, eram foarte slab și am vrut să arăt puțin mai bine. Încetișor am început să practic acest sport, mă înspiram și pe Youtube, văzând diferite filmulețe video. După doi ani de antrenamente, am fost invitat la Campionatul mondial din Kazahstan, unde am participat cu mare plăcere și am ocupat locul 17 din 75 de țări. Acela a fost începutul dezvoltării acestui sport în Moldova”.

El mai adaugă că practică sportul din suflet şi a crescut mereu în mişcare, promovând un stil de viaţă sănătos.

Mă bucur că am fost primul care a promovat și continuă să promoveze acest sport la noi în țară. Avem o echipă puternică, despre care în curând va afla întreaga lume. Noi nu ne vom opri aici, vom continua mai departe să ne promovăm pe noi şi să dezvoltăm această mișcare şi peste hotarele Republicii Moldova”.

Tinerii spun că Street Workout înseamnă, în primul rând, un mod sănătos de viaţă, dar, în acelaşi timp, este un sport cu puţine riscuri şi accidentări care oferă rezultate uimitoare dacă munceşti.

Autoare: Cristina Darii, stagiară

Articole asemănătoare

Back to top button