podcast „Noi și Europa” | Fenomenul dezinformării în regiunea transnistreană

Regiunea transnistreană stă extrem de prost la capitolul respectării drepturilor omului, inclusiv a libertății de exprimare. Activitatea mass-media nu face excepție de la această regulă. Televiziunile, radiourile și ziarele din regiune se află sub supravegherea atentă a Tiraspolului, iar politica redacțională a acestora este controlată abil de către conducătorii regiunii transnistrene. Narativele false despre dialogul cu autoritățile de la Chișinău, dar și infiltrarea instrumentelor de dezinformare ale Kremlinului în regiune, afectează în mod evident tentativele surselor mass-media independente din dreapta Nistrului de a ajunge în atenția locuitorilor regiunii.

Una din aceste surse este si zonadesecuritate.md, o platformă lansată anul trecut și care este axată pe reflectarea și analiza proceselor din regiunea transnistreană. Am discutat astăzi cu Irina Tabaranu, co-fondatoare și jurnalistă a acestui portal, pentru a înțelege mai bine contextul în care activează presa din regiunea, impactul dezinformării asupra populației locale, dar și provocările cu care se confruntă jurnaliștii de pe malul drept atunci când încearcă să adune date și informații concludente despre evoluțiile din regiunea transnistreană.

Irina, portalul zonadesecuritate.md este singura platformă din Republica Moldova dedicată reflectării situației din regiunea transnistreană. Cât de complicat este pentru tine, ca jurnalistă, și pentru colegii tăi să urmăriți și să înțelegeți procesele din regiune prin intermediul surselor locale? 

Într-adevăr, suntem unici și, din acest considerent, poate fi și dificil, pentru că nu sunt multe surse pe care le-am putea, eventual, consulta, cu care am putea verifica informații. Încercăm să ne descurcăm cu sursele noastre și să monitorizăm continuu presa din stânga Nistrului, deși conținutul publicațiilor ridică, adesea, semne de întrebare. Dificil este, în primul rând, deoarece nu avem acces în regiune. Pentru jurnaști, munca de teren este vitală, fiind complicat să relatezi despre evenimente care se întâmplă într-o regiune în care ai mers de puține ori. Noi am încercat să rezolvăm această problemă. Avem acolo un reporter, merg eu când este vorba de subiecte sensibile, deoarece persoana respectivă nu poate relata subiecte sensibile, din motive de securitate. Presa din stânga Nistrului apare peste tot cu camere de luat vederi, dar noi așteptăm comunicatele de la Biroul de reintegrare. Eu mă simt un pic discriminată și, în general, presa din dreapta Nistrului nu are acces la aceste negocieri și este o problemă a autorităților, nu doar a existenței în sine a acestui conflict.  

Irina, ne-ai vorbit despre accesul în regiune, unul foarte complicat, de multe ori interzis pentru jurnaliștii de la Chișinău. Vreau să ne spui până unde ați reușit să ajungeți cel mai departe în regiunea transnistreană? 

Cel mai departe a fost în Tighina, deoarece Tighina se află în zona de securitate. Eu sunt acreditată la Comisia Unificată de Control și, având această acreditare, mă simt puțin mai în siguranță, pentru că pot să demonstrez că am dreptul să fiu acolo. Mai departe de zona de securitate, nimeni nu îți asigură siguranța. Poți suna la 112, la Comisia Unificată de Control, dar odată ce ai părăsit zona de securitate nu mai ești în siguranță. Nu pot interveni nici militarii pentru a te apăra în vreun fel, odată ce ai trecut această limită. Limită, de altfel, foarte abstractă: știu unde se termină Tighina, știu unde se termină Râbnița, dar la Tiraspol nu am ajuns. Din acest motiv, a fost necesar să avem un pe cineva localizat acolo. Nu ar fi corect să nu reflectăm și evenimentele de acolo.  

Ne-ai vorbit despre un om pe care îl aveți acolo și despre sursele pe care ați reușit să le instituiți. Nu o să te întreb nimic despre asta, pentru că e mult mai complicat. Nu e pur și simplu o relație jurnalist-sursă, ci o relație jurnalist sursă într-o regiune separatistă cu un conflict înghețat. Aș vrea să te întreb însă altceva. Cât de greu a fost să vă găsiți aceste surse? Și dacă oamenii au avut curaj și încredere să colaboreze cu voi?  

La început ne-a fost destul de dificil, dar eu activând anterior la TVR Moldova, fiind specializată în acest domeniu, aveam deja surse din localitățile din stânga Nistrului care sunt, cumva, sub control constituțional. Ei mă cunoșteau. Vorbind despre cetățenii aflați în stânga Nistrului, pe teritoriul controlat, este mai ușor. A fost mai greu cu cei care se află la Tiraspol, în Slobozia, în Râbnița, pentru că ei ne priveau suspicios. Acest lucru este normal, deoarece am văzut cum ei sunt informați acolo. Noi suntem considerați inamici, Moldova fiind pentru ei o ,,țară-agresoare’’. Putem auzi acest termen aproape în fiecare buletin de știri al Perviy Pridnestrovskiy, acesta fiind canalul lor „public’’. Ne-am întâlnit cu o barieră mare, pe care puțini au curajul să o treacă. Probabil de aceea nimeni nu a decis până atunci să facă o astfel de platformă. Există o întreagă mașinărie de propagandă care le spune oamenilor că noi le-am vrea răul. Oamenii din stânga Nistrului credeau când le scriam, când mergeam în regiune, că am avea intenții rele. Apoi, au văzut materialele noastre, au văzut că scriem despre drepturile lor și relația a început să fie tot mai caldă. Acum avem multe persoane care ne sună pur și simplu pentru a ne întreba ce mai facem, a ne relata despre falsurile văzute la televizor. Oamenii încep, cu încetul, să facă diferența. Acesta a fost și scopul – să fim o sursă alternativă despre ceea ce se spune despre Republica Moldova în general. Pentru mulți, Republica Moldova este o țară vecină a „Republicii Moldovenești Nistrene”.

Ai amintit în cele relatate anterior despre peisajul mediatic din regiunea transnistreană. Aș vrea să te întreb cum l-ai descrie? Care sunt principalele surse de informare pentru locuitorii regiunii? Din ceea ce ați documentat, cine, de fapt, conduce din umbră aceste surse de informare în masă pentru regiunea transnistreană?

În linii mari, televiziunea este una dintre cele mai urmărite surse de informare. Sunt două canale: TCB și Perviy Pridnestrovskiy. Putem înțelege cine conduce aceste canale prin prisma subiectelor pe care le abordează și a modului în care le abordează. De exemplu, acum, în regiune se desfășoară campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Urmează să fie ales un nou lider și vedem reportaje de 8-10 minute despre vizitele în teritoriu ale actualului lider. În Moldova, într-o campanile electorală de acest gen, nu veți întâlni așa ceva, chiar și la unele televiziuni controlate, deoarece există un organ de supervizare. Vedem reportaje la zi despre cât de bine merg lucrurile acolo, despre  vizite la diferite întreprinderi ale actualului lider, iar dacă se întâmplă ca un reportaj să nu aibă ca obiect persoana acestuia, se va menționa la final că materialul de presă apare la inițiativa președintelui. La început, pentru mine părea foarte amuzant, dar ulterior m-a îngrijorat faptul că oamenii aud aceste lucruri zi de zi (ex. a fost sădit un copac, deci a fost inițiativa președintelui). Atât de absurd sunt abordate unele subiecte. Este lesne de înțeles că este o mașinărie a regimului. Televiziunile, deși aparent plătite din fondurile regiunii, sunt sponsorizate de holdingul Sheriff și acest lucru este vizibil. Sunt vizate și alte aspect ale vieții. De exemplu, acum ei încearcă să aducă câteva doze de Sputnik VIP în regiune, cumpărate nu de administrația de la Tirapol, ci de firma Sheriff. Este ușor, dacă urmărim câteva buletine de știri, să înțelegem cine de fapt controlează aceste surse de informare. Pentru noi este ușor, pentru generațiile din stânga Nistrului care cresc cu aceste surse de informație este mai complicat. Uneori, este dificil să-i explici fenomenul manipulării unui locuitor care a consumat toată viața acest tip de informație și că nu așa trebuie să arate un buletin de știri. Deși evident pentru noi, este complicat pentru cei din stânga Nistrului să sesizeze această manipulare. Și canalele Telegram se află sub un control riguros.

La începutul lunii decembrie vor avea loc așa-numitele alegeri prezidențiale în regiunea separatistă. Ce narative sunt promovate în presă și televiziunile despre care vorbeai și cât de corectă este presupusa competiție electorală, dacă există competiție electorală? 

Știi, eu lucram asupra unui material al cărui titlu era „Alegeri fără alegere’’, pentru că nu există o alegere. S-a încercat crearea unei iluzii a faptului că oamenii din regiune ar avea din ce să aleagă. Înainte de acest scrutin, cei care fac legea acolo, au încercat să elimine orice pericol pentru regim. În regiune, nu există un prag electoral, prezența la vot fiind irelevantă pentru validarea alegerilor. Pentru ca alegerile să fie considerate valide, unul din cei doi candidați ar trebui să ia mai mult de 50%. Singurul contracandidat notabil al actualului președinte se află în prezent în detenție, nefiind apt, conform regulamentului, să participe. Respectiv, rezultatele scrutinului sunt destul de previzibile. Este foarte interesant faptul că actualul președinte nu are un program electoral, fiind sigur că o să câștige. Acesta a decis să nu promită nimic. Sloganul tuturor campaniilor electorale din regiune a fost că salvarea vine de la Moscova. Regimul Sheriff nu ar fi lăsat pe cineva care are o altă părere să candideze pentru această funcție.  

Cum se manifestă aceste idei despre Kremlin și aceste narative ale Kremlinului la televiziunile de acolo, în presa separatistă? Ce idei pro-Kremlin sunt cel mai des difuzate?  

Este o idee foarte interesantă atunci când vin deputați din Duma de Stat a Federației Ruse, și în ultimul timp, pot să concretizez, sau chiar pot să spun cu siguranță că s-au activizat. Dacă îți amintești, în septembrie au fost alegeri în Duma de Stat, iar în regiunea transnistreană au fost deschise un număr record de secții de vot. Atunci când vin acești deputați, ei cumva reprezintă regiunea ca o parte a Federației Ruse și le sunt promise (n.r. locuitorilor regiunii) diferite ajutoare, le sunt promise diferite granturi, care așa și nu mai vin, și cumva sunt prezentați oamenii din regiune ca cetățeni ai Federației Ruse, deși nu toți oamenii care trăiesc în regiune sunt cu pașaport rus. Federația Rusă este prietenul regiunii și mereu o să-i susțină. Armata rusă o să-i protejeze, armata care este ilegală în regiune, și că pacificatorii ruși sunt acolo nu pentru a menține cumva pacea pe ambele maluri cum se spune. Eu am o părere foarte critică față de această misiune. Această misiune ar avea rolul de a proteja regiunea transnistreană și de a menține stabilitatea și siguranța acolo. Ei (n.r. locuitorii regiunii transnistrene) se cred în siguranță datorită acestor elemente rusești. Ei, neavând încredere în noi, au încredere în partea rusă. Cumva sunt două poluri spre care tinde regimul, pentru că oamenii din regiune nu sunt întrebați despre ce ar vrea și niciodată nu vor fi întrebați.

Spune-mi, te rog, cum sunt prezentate subiectele despre autoritățile de la Chișinău, sau despre ceea ce se face, de exemplu, în dreapta Nistrului, în presa controlată de către separatiști de la Tiraspol, și cât de mult se vrea informarea cetățenilor din stânga Nistrului despre ceea ce se întâmplă la Chișinău? 

Practic tot ce este pe agenda Chișinaului sau pe agenda televiziunilor din dreapta Nistrului, nu se regăsește nimic în stânga Nistrului, din evenimente culturale, evenimente economice, forumuri, vizite ale unor oficiali străini în țara noastră. Unica ce se reflectă este așa numita blocadă de care suferă regiunea, dacă putem să spunem așa. Se reflectă că noi am întreprinde diferite măsuri pentru a bloca regiunea, cum este măsura aceasta de nu mai permite plăcuțele „transnistrene” în Ucraina. Deși a fost o măsură agreată de ambele părți în 2018, ei spun că noi am organizat această blocadă. Recent au fost diferite știri despre faptul că Chișinaul a inundat regiunea cu lei moldovenești și sună foarte interesant pentru cei din dreapta Nistrului, deoarece altfel nici nu ar fi posibil. În interiorul țării e doar cu lei moldovenești și se operează, se vinde, se cumpără, în moneda națională. Ei sunt supărați pe aceste lucruri și mereu le menționează. Mai e o tactică care este comună și pentru presa de la Kremlin: se menționează că Moldova nu își asumă sau nu îndeplinește angajamentele anterior agreate. Care angajamente anterior agreate? Nu se spune concret despre ce nu se îndeplinește, ce se încalcă. Este această sintagmă folosită și de Federația Rusă, și de regiunea transnistreană. Cumva Moldova este prezentată ca o țară străină, țara vecină. Toți funcționarii din dreapta Nistrului sunt prezentați ca funcționari străini. Chiar și vicepremierul pentru reintegrare este pentru ei prezentat ca un funcționar străin. Deci oamenilor din regiune li se spune că Maia Sandu, Natalia Gavriliță, chiar și Igor Dodon când a fost la președinție, era numit președintele unei țări străine, unei țări vecine. Astfel oamenii cumva se obișnuiesc uzual cu aceste sintagme și așa și vorbesc între ei, „țara vecină”, „președintele țării vecine”. Deci pas cu pas, știi cum este picătura chinezească, tot se spun niște lucruri, de la care poate la început primesc o repulsie, dar ulterior devine ceva obișnuit. Aici și vreau să menționez, nu știu dacă îți amintești, dar câțiva ani în urmă presa din stânga Nistrului a vrut să introducă sintagma de „limbă nistreană”. Câteva reportaje, chiar un buletin în limba română există, dar este o limbă română foarte stâlcită și este scrisă în chirilică. După cum cunosc mulți, acolo limba română în grafia latină nu există. Ei au tot încercat să spună „limba nistreană”, că noi suntem „nistreni”, „popor nistrean”. Și a fost un val atât de mare de negativism din partea populației, că și așa ne spuneți aceste minciuni zi de zi, încă și limba o mai inventați. Ce fel de limbă „nistreană”? Este un absurd total. Deci ei au renunțat la scurt timp la această sintagmă și folosesc acum „limba moldovenească”.

Voiam să te întreb, din ceea ce ne-ai povestit acum, înțeleg că a fost un mod de a riposta al oamenilor de acolo. Există, însă, anumite nemulțumiri care poate nu sunt scoase tot timpul la iveală față de regimul separatist? 

Există și sunt și proteste, câte o persoană, clar că este un protest singular. Nu sunt proteste în masă, pentru că ultimul protest în masă care a fost a fost, a fost cel după care a fost arestat Oleg Horjan. După aceea n-au mai fost proteste. A fost o încercare, în vara anului trecut, când oamenii erau nemulțumiți că este închisă această așa zisă frontiera și nu pot să circule de pe un mal pe altul. Aceasta se întâmpla la Rîbnița. În urma acestui protest, a fost arestat un alt om – Ciorbă. El a fost ținut practic mai mult de nouă luni în închisoare și după a fost eliberat, fiind o presiune foarte mare de la Chișinău și din partea comunității internaționale. Există această lege a extremismului în regiune, dacă cunoști acolo prevederile acestei legi a fost cumva modificate ca să fie și mai aspre și oamenii nu au voie nici să critice misiunea de pacificare, de exemplu, nu pot să-i nege rolul pozitiv. Adică trebuie să ne exprimăm doar în mod pozitiv despre misiunile de pacificare ori taci, și nu poate fi criticat liderul regiunii. Deci poți să-i spui lui Vadim Krasnoselski „marionetă” și tu figurezi într-un dosar pentru extremism. Au fost deja mai multe astfel de dosare deschise și persoanele au fost amendate, sunt acum în căutare pentru insultarea liderului. Poate fi cumva foarte ușor pe cineva să închizi când vezi că el are niște semne, că ceva nu-i place sau că vrea să vorbească despre ce se întâmplă în regiune. De aceea și noi ne-am protejat, cumva, persoana care este acolo, pentru că foarte ușor poate fi trasă la răspundere pentru extremism, pentru că sub această incidență intră practic orice abordare critică, orice opinie critică față de regim. Nu poți să critici, trebuie să fii de acord, nu poți să negi existența acestei regiuni, pentru că dacă o negi, ei îți spun că tu instigi la ură interetnică. Deci trebuie ori să spui de bine, ori deloc. 

Vorbind despre cum au fost reflectate atâtea evenimente în presa din regiunea separatistă și știu că voi urmăriți ce scriu cei din stânga Nistrului, ce acțiuni crezi că ar trebui să întreprindă autoritățile Republicii Moldova și partenerii internaționali pentru a facilita, de exemplu, accesul mass-media din dreapta Nistrului în stânga Nistrului? Și cum ar putea să fie, cel puțin, monitorizate sau taxate toate aceste dezinformări la care sunt supuși cetățenii din stânga Nistrului din cauza televiziunilor susținute de regimul separatist? 

Cea mai simplă cale este ca legile din Republica Moldova să funcționeze tot mai bine și mai mult în stânga Nistrului. Odată ce acest lucru se va întâmpla, Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova va putea să aibă un cuvânt de spus. Aceste televiziuni vor fi nevoite să fie înregistrate la acest Consiliu. Parteneri internaționali, chiar și autoritățile, ar trebui să facă mai mult efort, chiar și în condițiile actuale, ca jurnaliștii să ajungă pe malul stâng. Pentru că jurnaliștii, dacă putem să-i numim așa, din stânga Nistrului, au acces liber în dreapta Nistrului. Să ne amintim de momentul în care au venit primele doze de Sputnik-V pe Aeroportul Internațional Chișinău, iar presa din stânga Nistrului, împreună cu așa-numitul ministru al sănătății din regiune, au făcut un briefing de presă pe aeroport, pe pista de aterizare. Deci ei au acces. Vrem și noi să avem acest acces atunci când sunt aceste întâlniri între ambasadori, între OSCE  și Tiraspol în stânga Nistrului. De ce noi nu suntem invitați să mergem cu ei, măcar pentru mediatizarea acestei ședințe? Cei de la Pervii Pridnestrovskii TV și alte mici portaluri din regiune sunt prezenți acolo. Ei pot să adreseze întrebări, ei pot să fie prezenți și să vadă cursul discuției. Vrem și noi să înțelegem ce se întâmplă, care sunt pozițiile unei părți sau altei părți, dar acest lucru nu se întâmplă și este foarte regretabil. Pentru că este posibil să mergem, de exemplu, cu misiunea OSCE. De ce nu? Ok, nu toți jurnaliștii din dreapta Nistrului, pentru că la noi este o presă mai largă, suntem multe canale, multe platforme, posturi de radio, dar măcar câteva care sunt interesate de subiect. De ce să nu ne permită să facem acest lucru așa cum este permis lor să asiste la aceste ședințe? Este o întrebare la care nu cred că o să primim un răspuns.  

********* 

Ați ascultat podcastul „Noi și Europa”, un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, dezvoltat în parteneriat cu Radio Chișinău și ZUGO, cu suportul financiar al Oficiului Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.