fbpx

video | Nu a întors niciun scaun, însă i-a făcut să lăcrimeze. O moldoveancă a dat fiori juraților de la „Голос Дети”

O micuță moldoveancă a făcut furori la renumitul concurs din Rusia, „Голос Дети”. Emilia Istrate, în vârstă de 15 ani, a reușit să transmită emoții de nedescris atât juraților, cât și publicului, printr-o romanță țigănească – „Солнышко”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deși nu a reușit să întoarcă scaunele antrenorilor, conaționala noastră a cucerit cu vocea sa, dar și cu melodia aleasă, care sună pe scenele unui film regizat de Emil Loteanu.

Momentul tinerei moldovence a impresionat-o pe Pelaghia, care a cerut să cânte împreună cu ea piesa aleasă pentru audiții. Jurații s-au arătat întristați din cauza faputului că nu au apăsat butonul care era să o ducă mai departe în competiție.

Mai mult, Loboda, una dintre jurate, a spus printre lacrimi că a fost o greșeală să nu întoarcă scaunul, însă o așteaptă într-o nouă ediție cu brațele deschise. Fetița a fost susținută din culise de mai multe apropiate, printre care și reprezentata Moldovei la Eurovision, Anna Odobescu.

De menționat că Emilia Istrate a mai participat la un astfel de concurs, „Vocea Ucrainei”, unde a întors două scaune cu piesa „Hora din Moldova” și a mers mai departe în competiție alături de antrenoarea Tina Karol.

Articole asemănătoare

Back to top button