fbpx

„Țară veche, țară nouă. Parcă-i una, parcă-s două”. Pe scena de la Torino va fi interpretată varianta originală a piesei „Trenulețul”

Producătorul trupei „Zdob și Zdub”, Igor Dânga, a declarat într-un comentariu pentru Europa Liberă că la Torino va răsuna varianta originală a piesei „Trenulețul”, nu cea cu versurile modificate. Conform acestuia, substituția a avut menirea unui experiment, iar pentru că a trezit reacții negative, trupa va renunța cel mai probabil la el și va reveni la piesa originală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Piesa nu a fost făcută pentru Eurovision, abia în luna ianuarie am decis să depunem cerere. Din experiența noastră, noi, dacă dorim să participăm la Eurovision, adaptăm piesele. Și a fost o improvizație din partea lui Roman – a testat alte cuvinte, dar asta nu a fost o versiune finală, a fost o improvizație. Dar vedem, din reacții, că oamenii sunt pentru textul inițial, prin urmare clar că vom folosi acest text. Va fi totul bine”, a declarat Igor Dânga.

Textierul Vsevolod Cernei a declarat pentru Europa Liberă că i s-au cerut mai multe variațiuni de versuri, lucru pe care l-a realizat, însă gândindu-se în primul rând la regulile unei competiții care nu admite, de obicei, nuanțări politice.

„Nu a fost nici o rea voință din partea lui Roman Iagupov. A fost un fel de prudență, poate cumva exagerată, în fața rigorilor impuse de regulamentul Eurovision. El mi-a spus că sunt niște reguli ale euroviziunii care interzic aluziile politice și, pentru orice eventualitate, să-i dau niște variante mai neutre.”

Vezi și: „Pare că se distrează; E jucăușă, are personalitate. Este în favoarea lor”. Noi reacții la piesa Eurovision a R. Moldova

ZUGO amintește că trupa Zdob și Zdub & Frații Advahov au fost aleși pentru a prezenta R. Moldova la Eurovision 2022, care va avea loc pe 10 mai, la Torino, Italia. Preselecțiile au avut loc sâmbătă, 29 ianuarie, iar piesele celor 28 de concurenți au fost audiate live.

Trupa Zdob și Zdub vor pleca la concursul internațional Eurovision Song Contest pentru a treia oară. Prima prestație a formației a fost în 2005, care a obținut atunci locul șase, cu piesa „Bunica bate toba”. În 2011, Zdob și Zdub a reprezentat din nou țara la Eurovision cu piesa „So Lucky”, plasându-se de această dată pe locul al 12-lea în concurs.

Vezi și: video | „Ce colhoz, Doamne! Mi-ar fi rușine dacă aș fi moldovean”. Un vlogger critică reprezentanții R. Moldova la Eurovision 2022

Articole asemănătoare

Back to top button