fbpx

Prințul George, avertisment pentru colegii de școală: „Tata va fi rege, așa că ar fi mai bine să ai grijă”

Deși are doar 9 ani, Prințul George, fiul cel mare al Prințului William și al lui Kate Middleton, știe exact cine este și i-a explicat asta cât se poate de clar unui coleg de clasă cu care a avut o mică dispută, spune un expert regal.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Fiul lui William i-a spus colegului său de școală că tatăl lui va fi rege și că „ar fi mai bine să ai grijă”, spune Katie Nicholl în cartea ei, The New Royals, potrivit The Daily Beast.

Nicholl susține că George și frații lui mai mici, Prințesa Charlotte, de 7 ani, și Prințul Louis, de 4 ani, au fost crescuți în spiritul monarhiei și cu „simțul datoriei”, scrie Digi24.

Lui George i s-a spus că într-o zi va fi și el rege, dar părinții lui, prințul și prințesa de Wales, încearcă să nu-l încarce cu prea multe responsabilități, mai spune autoarea.

„Ei își cresc copiii, în special pe prințul George, în așa fel încât ei să conștientizeze cine sunt. George știe care este rolul pe care îl va moșteni, dar părinții încă nu vor să-i îngreuneze misiunea”, a scris Nicholl.

„George înțelege că într-o zi va fi rege și, încă de când era un băiețel și-a pus la punct prietenii de la școală cu replica ucigătoare: „Tata va fi rege, așa că ar fi bine să ai grijă”.

În cartea ei, Katie spune, de asemenea, că mama, Kate Middleton, apreciază mult metodele parentale aplicate de Prințul Edward și Contesa de Wessex, care au doi copii de 18 și 14 ani. Chiar dacă părinții sunt membri ai familiei regale, copiii, care sunt cei mai mici nepoți ai Reginei Elisabeta a II-a și ai Prințului Philip, au crescut fără titluri și în afara atenției publice.

Anul trecut, în volumul Battle of Brothers, Robert Lacey a spus că William și Kate au vrut să abordeze subiectul viitorului rol al lui George la un moment pe care să-l considere ei potrivit. Lacey susține că George a aflat că într-o zi va deveni rege în preajma celei de-a 7-a aniversări.

Articole asemănătoare

Back to top button