fbpx

Mark Stam a povestit despre începutul carierei sale și lipsa de resurse pentru o școală. Cum și-a cumpărat prima chitară?

A reușit în scurt timp să devină cunoscut nu doar în țara lui, dar și peste Prut, dar tot acest succes are în spate o poveste, sacrificii sau clipe mai puțin ușoare. Vorbim despre cântărețul moldovean Mark Stam, tânărul care reușește de fiecare dată să ne impresioneze cu timbrul său deosebit.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un interviu pentru elle.ro, Mark a făcut dezvăluiri despre viața sa și primii pași din carieră. Deși mulți l-au cunoscut în urma colaborării cu artista din România – Alina Eremia, la piesa „Doar Noi”, conaționalul a cochetat cu muzica de mai mulți ani, în 2013 participând chiar la concursul„Moldova are talent”.

Așa cum bine observăm în clipurile sale, moldoveanul își „însoțește” mereu cântecele de pașii de dans. Asta pentru că, pe când era mic, cântărețul a flirtat cu această lume.

„Am început să frecventez cursurile de dans undeva din clasa a doua. Dar nu mă regăseam în totalitate. Nici nu prea înțelegeam ce înseamnă să te regăsești în ceva, să te exprimi prin ceva. Prin clasa a opta am ajuns la o intersecție în care mi-am spus că o să trec la muzică. Mă simțeam mai comod și toată abundența aia de emoții, pe care o aveam atunci, o exprimam mai bine prin muzică”, a spus el.

Alegerea pe care a făcut-o, însă, nu prea a fost susținută de părinții săi, care nu erau siguri de ce carieră o să poată avea. Totodată, el a trebuit să-și contureze singur acest hobby, dat fiind faptul că nu a putut să facă o școală de muzică sau lecții de canto.

„Nu prea am avut resurse să frecventez o școală de muzică sau să iau niște lecții. Așa am descoperit Youtube-ul. Mi-am zis, cum ar fi dacă aș căuta cum să cânt o piesă de la Greenday. Și Youtube mi-a dat zeci de tutoriale, la chitară, la pian. Părinții mei mă cunoșteau destul de bine și mi-au spus: Noi o să îți luăm o chitară, dar ce o să faci cu ea peste o lună? O să stea acolo într-un colț și o să se prăfuiască”, povestește Mark despre momentul în care a înțeles că trebuie să fie mai ambițios.

Astfel, pentru că era visul lui cel mare, tânărul a mers la colindat, a strâns bani și așa și-a cumpărat prima chitară. De atunci, instrumentul a fost mereu lângă el, continuând să exerseze în fiecare zi, să cânte și să compună melodii. Iar toată această muncă – într-un final – i-a adus și rezultate.

Acum, după ce a reușit să-și traseze linia succesului, atitudinea familiei față de vocația sa s-a schimbat.

„Înțeleg cumva de ce au avut atitudinea asta. Pentru că, în viziunea lor, doar cântăreții de la nuntă făceau bani. Eu le-am spus că asta vreau să fac și îmi doresc doar să mă susțină. Acum se uită cu admirație și cu puțin regret că nu m-au susținut mai tare în perioada aia”, a mai mărturisit Mark Stam pentru sursa citată.

Articole asemănătoare

Back to top button