fbpx

foto, video | Domnul președinte a venit în vizită la „tanti Lilu”. Părinții Cebotari au vorbit despre nașterea copilului și povestea lor de dragoste

Cristian Cebotari și Katy Black au împreună un băiețel pe nume Eugen. Totuși, apelativul mai popular al micuțului este Domnul președinte. Părinții au venit în studioul Vorbe bune și au discutat cu Lilu despre începutul relației lor și nașterea primului copil.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei doi au povestit despre istoria lor de dragoste. Katy a spus că pimul sărut s-a petrecut „din întâmplare”. „El mi-a zis hai pupă-mă încoa’, iar eu am vrut să îl sărut pe obraz, însă el a întors brusc capul și l-am sărutat pe buze”.

Lilu l-a întrebat pe Cristian când s-a îndrăgostit de vloggeriță, iar el a relatat că: „Când am văzut-o în viața reală. O urmăream pe internet, însă când a venit pentru prima dată la sală atunci mi-a plăcut și mai mult de ea”.  După spusele celor doi, relația a decurs rapid, astfel încât după o lună Cristi o ceruse în căsătorie.

„Catea a fost prima fată cu principii pe care am întâlnit-o. Mi-am dat seama că fata asta are un scop în viață și noi o să ajungem departe”, a povestit antrenorul de fitness. Totuși, cei doi au admis că în relația de cuplu mai există și certuri, însă acest lucru este normal.

Cristian și Katy au ieșit rapid cu copilul în lume, fără frica că s-ar putea îmbolnăvi. „Noi nu l-am botezat, nu credem în deochi. Nu credem în gura satului”, a afirmat cu siguranță tatăl.

Katy a adăugat că: „Dacă deja am început să arătăm lumii că sunt însărcinată, ar fi fost incorect să nu publicăm poze cu copilul”.

Domnul președinte are chiar și propriul cont de Instagram, pe care îl urmăresc aproape 20 de mii de oameni.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Iubesc sărbătorile de iarnă ❤️❄️🎄

Публикация от Eugen Cebotari (@eugen_cebotari)

Articole asemănătoare

Back to top button