Cele mai aşteptate seriale ale anului 2023

În 2023 ne aşteptăm ca fluviul serialelor să se dezlănţuie din nou, producţia revenind la anvergura din 2019, când nu mai puţin de 500 de seriale erau produse anual la Hollywood. Având în vedere timpul nostru limitat, fluxul este pur şi simplu copleşitor: cum să alegi o producţie care să merite un binging de weekend?
În acest context, ne-am propus să „cernem” oferta într-un articol publicat în mai multe părţi şi să alegem câteva zeci de titluri recomandate de premisele interesante şi de popularitatea şi experienţa creatorilor lor, scrie CineMagia.
Pentru început, câteva precizări. În primul rând, am inclus numai seriale noi. În al doilea rând, am omis seriale care completează diverse francize (sau universuri cinematografice) ultrapopulare, considerând că acelea nu au nevoie de nicio promovare suplimentară, fanii lor deja aşteptându-le cu nerăbdare. În prima parte a articolului includem doar seriale a căror dată (sau măcar lună) de premieră a fost deja anunţată. În sfârşit, includem cele mai interesante seriale, indiferent dacă ele vor fi sau nu disponibile şi în România.
The Last of Us – HBO Max
Premiera pe 16 ianuarie.
Este poate cel mai aşteptat serial al anului, chiar şi din simplul motiv că nu lipseşte din absolut nicio listă a marilor publicaţii. Noi am pomenit prima oară de The Last of Us acum mai bine de doi ani, menţionând popularitatea jocului de la baza serialului şi premisa promiţătoare: într-o lume postapocaliptică unde pericolele, inclusiv monştri mutanţi, atacă la tot pasul, un bărbat (Pedro Pascal) şi o adolescentă (Bella Ramsey) se aventurează în peisajul dezolant sperând să ajungă într-o zonă mai sigură. Serialul este recomandat şi de creatorul său, Craig Mazin, cel care, după o carieră dominată de filme de duzină, a impresionat cu megahitul Chernobyl.