fbpx

Un pasager a fost prins fără bilet în avion: Ce s-a întâmplat mai departe

Incident mai puțin obișnuit pe aeroportul din Viena. O cursă Viena-București a fost anulată, marți seara, după ce la bord a fost găsit un pasager român fără bilet. În urma incidentului, aeronava a fost supusă unui control amănunțit, astfel că zborul a fost anulat, iar pasagerii au fost îmbarcați spre București abia a doua zi dimineață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Zborul Australian Airlines urma să decoleze de la Viena spre București marți seară. La îmbarcarea în avion, echipajul de zbor a constatat că unul dintre pasageri, un cetățean român în vârstă de 35 de ani, nu avea bilet, scrie Digi24.

Pasagerul clandestin a fost predat poliției. „La poartă, cetățeanul român a fost predat autorităților. S-a lăsat luat fără să opună rezistență”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Raimund Schwaiglehner, pentru sursa citată.

Așa cum prevede protocolul în astfel de situații, toți pasagerii au fost debarcați, iar aeronava a fost atent verificată.

„Un proces standard, care se desfășoară întotdeauna atunci când sunt implicate autoritățile. Nu a existat niciun pericol, pentru că bărbatul trecuse anterior prin controale de securitate”, au dat asigurări reprezentanții companiei aeriene.

Potrivit polițiștilor, românul nu avea antecedente penale. Oamenii legii anchetează acum modul în care tânărul a reușit să treacă prin controlul de la poarta aeroportului fără un bilet valabil.

Din cauza verificărilor făcute de polițiști, avionul nu a mai putut decola marți seara. Pasagerii au fost reprogramați pentru un alt zbor miercuri dimineața, anunță sursa citată.

Articole asemănătoare

Back to top button