fbpx

Un amplu incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control în nordul Atenei. Un oraş a fost evacuat

Un amplu incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control în nordul Atenei luni, iar autorităţile au fost nevoite să dispună evacuarea unui oraş de coastă din apropiere ca măsură de precauţie, relatează Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Incendiul a izbucnit din cauza vânturilor puternice în zona Schimatari, la aproximativ 50 de km depărtare de capitală, pe fondul temperaturilor ridicate, scrie digi24.ro.

Autorităţile elene le-au cerut rezidenţilor să părăsească oraşul Dilesi şi au oprit funcţionarea unui tren local. Peste 100 de pompieri, susţinuţi de patru avioane şi două elicoptere, încearcă să stingă acest incendiu.

Echipaje de intervenţie au fost trimise pentru a stinge şi un incendiu din regiunea Ahaia, în nordul Peninsulei Peloponez, unde patru sate au fost evacuate, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În 2021, incendiile de vegetaţie au distrus peste 120.000 de hectare de păduri şi tufişuri, după ce Grecia s-a confruntat cu cel mai grav val de căldură înregistrat în ultimii 30 de ani.

În urma criticilor aspre privind reacţia autorităţilor, Guvernul de la Atena a promis că va spori capacităţile de intervenţie ale pompierilor eleni.

Câteva zeci de pompieri români şi bulgari şi-au preluat posturile în Grecia în ziua de sâmbătă, fiind primele brigăzi din forţa operativă europeană desfăşurată în această ţară pentru a oferi asistenţă de specialitate în cazul producerii unor incendii de vegetaţie de mare amploare pe durata acestei veri.

În timpul celui mai grav dezastru natural provocat în Grecia de un incendiu de vegetaţie, 102 persoane au murit după ce flăcările au devastat oraşul costier Mati şi zone de la periferia Atenei, în vara anului 2018.

Articole asemănătoare

Back to top button