fbpx

Trei catastrofe aviatice într-o singură zi. Încă un avion a suferit ieri defecțiuni tehnice în timpul zborului, iar un elicopter s-a prăbușit

Pe lângă catastrofa aviatică care s-a produs ieri în Afganistan, au mai avut loc alte două evenimente tragice cu implicarea mijloacelor de zbor. Un elicopter militar din Croația s-a prăbușit în Marea Adriatică, iar motorul unui avion care zbura din Cluj-Napoca spre Charleroi a fost cuprins de fum.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform presei străine, elicopterul care aparține Croației s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament. Vehiculul a căzut în Mare la ora locală 11:06, iar autoritățile nu au oferit informații despre numărul persoanele care se aflau la bord.

Avionul care zbura din România spre Belgia a aterizat de urgență pe Aeroportul din Katowice, Polonia. Incidentul s-a produs după ce o pasăre s-ar fi lovit de aparatul de zbor, unul dintre motoare a fost cuprins de fum, iar pilotul a solicitat aterizare de urgență pentru efectuarea unor verificări suplimentare. Ulterior, martorii au relatat că au așteptat mai bine de două ore în autobuze și nu li s-a permis să intre în aeroport, informează jurnaliștii români.

Precizăm că, tot ieri, un alt avion de pasageri s-a prăbușit în estul Afganistanului. Acesta ar fi aparținut companiei Ariana Airlines, iar talibanii au revindecat atacul asupra lui.

Citește și: Un elicopter din Moldova a fost atacat cu o rachetă în Afganistan

video | Cum arată elicopterul din Moldova, atacat în Afganistan? Imagini cu vehiculul lovit de o rachetă

Noi detalii în cazul elicopterului atacat în Afganistan. La bord se afla și un moldovean

Articole asemănătoare

Back to top button