fbpx

Pașapoarte COVID-19 pentru cetățenii Regatului Unit. Țara intenționează să le introducă pentru a facilita călătoriile în sezonul estival

Guvernul britanic intenţionează să pună la dispoziţia cetăţenilor un certificat care să demonstreze că o persoană a fost vaccinată – un „paşaport COVID-19” – în perspectiva vacanţei de vară, a informat joi publicaţia Daily Telegraph, citată de EFE.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministerul Transporturilor vrea să introducă acest document începând cu 17 mai, dată prevăzută iniţial pentru reluarea zborurilor internaţionale, iar obiectivul este ca persoanele care călătoresc să poată demonstra în ţara de destinaţie că au fost vaccinate, potrivit sursei citate.

În prezent, Regatul Unit interzice călătoriile în afara ţării, însă autorităţile au început o relaxare a măsurilor antiepidemice, care în principiu ar trebui să se încheie la sfârşitul lunii iunie, când nu vor mai exista restricţii anticoronavirus.

Regatul Unit a vaccinat deja persoanele de peste 50 de ani şi persoanele cele mai vulnerabile şi speră să-şi vaccineze întreaga populaţie adultă până la sfârşitul lunii iulie, scrie Agerpres.

Guvernul analizează formatul „paşaportului COVID-19”, care ar putea fi în versiune digitală sau pe hârtie şi ar avea certificarea guvernului, ceea ce ar permite acceptarea acestui document de către autorităţile vamale din ţările de destinaţie.

Planurile – potrivit Daily Telegraph – au fost discutate recent de funcţionari ai guvernului şi de reprezentanţi ai sectorului turistic.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button