fbpx

Mai multe persoane din Cehia au fost inculpate pentru susținerea declarativă a invaziei ruse în Ucraina

Poliţia din Republica Cehă a sesizat justiţia în noiembrie în vederea deschiderii de dosare penale pe numele 49 de persoane pentru susţinerea publică a Rusiei în războiul contra Ucrainei, invocând prevederi din Codul Penal ceh, a anunţat marţi postul de radio public iRozhlas, preluat de agenţia EFE.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Un paragraf invocat în acest sens prevede că persoanele care susţin public o crimă comisă sau îi elogiază deschis pentru delictul lor pe autorii acestuia pot fi condamnate la un an de închisoare, scrie Digi24.

Un alt paragraf prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru sprijinirea mişcărilor sau curentelor care sunt orientate în mod evident către oprimarea drepturilor şi libertăţilor, ori care propagă ura naţională, rasială, religioasă sau de clasă. 

Manifestarea simpatiei faţă de astfel de mişcări sau curente este pasibilă conform codului penal ceh de pedepse cu închisoarea între şase luni şi trei ani.

Pe 26 februarie, la două zile după începerea agresiunii militare ruse în Ucraina, procurorul general ceh a amintit de existenţa acestor prevederi din codul penal.

De atunci, totalul investigaţiilor deschise de poliţie pe baza acestor articole, şi care au legătură directă cu exprimarea unor poziţii asupra războiului din Ucraina, a ajuns la circa o mie, dintre care în prezent aproximativ 300 sunt în lucru.

Din cele 86 de astfel de cazuri investigate în noiembrie, 49 au fost înaintate justiţiei. 

Începând din luna septembrie la Praga au avut loc trei manifestaţii cu participare numeroasă împotriva guvernului de dreapta condus de premierul Petr Fiala, care i-a catalogat pe organizatorii protestelor drept „proruşi”.

Articole asemănătoare

Back to top button