foto | Un băieţel de 5 ani a reuşit să îşi salveze întreaga familie dintr-un incendiu devastator. Micuțul va primi titlul de pompier onorific

Un băieţel de 5 ani din Georgia a reuşit să îşi salveze întreaga familie în timpul unui incendiu izbucnit în timpul nopţii. În ciuda vârstei, el nu a intrat în panică, iar curajul său i-a uimit chiar şi pe pompieri.
Noah este unul dintre cei opt membri ai familiei care dormea atunci când a izbucnit focul.
Micuţul era în cameră cu sora lui de 2 ani. S-a trezit, a sărit din pat, a apucat-o de mână pe fetiţă şi au ieşit împreună din casă printr-o fereastră deschisă, singura ieşire disponibilă la acel moment.
Nu s-a oprit aici, ci s-a întors să ia câinele familiei pe care l-a scos în siguranţă din casă.
Şeful departamentului de pompieri din Bartow, Georgia, a declarat pentru CNN că a mai văzut copii care au reuşit să îşi alerteze familiile în cazuri similare, dar a calificat ca fiind „uluitor” ce a făcut băieţelul de 5 ani.
Bunicul lui Noah a transmis un mesaj în care a scris că toata lumea a fost salvată graţie băieţelului. „Dacă nu ar fi fost Noah, s-ar putea să nu mai fi fost noi aici astăzi”, a scris bătrânul.
Departamentul de pompieri din județul Bartow a anunţat că Noah va primi titlul de pompier onorific al Bartow și că îi va fi conferit un premiu rezervat de obicei salvatorilor profesioniști.