fbpx

foto | Opt chirurgi ruși au continuat operația pe cord deschis, în timp ce spitalul era cuprins de flăcări

Chirurgii dintr-un spital din Rusia au dus la bun sfârșit o intervenție chirurgicală pe cord deschis, în ciuda faptului că spitalul fusese cuprins de un incendiu masiv, scrie digi24.ro.

Se crede că un scurt circuit a provocat incendiul la Centrul de chirurgie cardiacă din orașul Blagoveschensk, au declarat procurorii. Aproximativ 120 de angajați și pacienți au fost evacuați, în timp ce incendiul a cuprins 1.600 de metri pătrați din acoperișul clădirii, potrivit The Moscow Times.

Însă, opt chirurgi începuseră deja să opereze un pacient și au rămas în sala de operații de la primul etaj pentru a finaliza procedura, pentru că altfel pacientul ar fi murit, a spus primarul orașului pentru presa locală.

Intervenția a fost finalizată cu succes, după care chirurgii și pacientul au fost evacuați din clădire. Bolnavul a fost transferat la un spital regional pentru îngrijiri postoperatorii în stare stabilă.

 
 

Sala de operație a primit electricitate printr-un cablu separat în timpul incendiului, iar pompierii au luat măsuri pentru ca fumul gros să nu pătrundă în sală.

Incendiul a fost unul masiv, pentru stingerea lui intervenind peste 50 de pompieri, potrivit Ministerului regional pentru Situații de Urgență.

Guvernatorul regiunii Amur, Vasily Orlov, a spus că cei opt chirurgii vor fi premiați.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button