fbpx

foto | Nebănuite sunt căile electoralei! Un candidat a ajuns la evenimentul de lansare în campanie culcat într-un sicriu

Un candidat la alegerile regionale din Mexic a ajuns la evenimentul de lansare în campanie electorală într-un sicriu. Acesta afirmă că așa a fi vrut să atragă atenția oamenilor la problemele ce țin de pandemie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Carlos Mayorga, care vrea să conducă statul Chihuahua din nordul Mexicului, a fost adus într-un coșciug din lemn, cu elemente aurii, pe un pod de la frontiera Mexicului cu Statele Unite, relatează Digi24, cu referire la AFP. Delegația era însoțită de asistenți în combinezoane de protecție, cu buchete de flori în mâini.

Politicianul a explicat ulterior că a recurs la acest gest pentru a le transmite că guvernarea are poporul, orașele, comunitățile și statul mort din cauza indiferenței pe care o manifestă. În același timp, el a făcut referire și la situația legată de criminală, acuzând administrația țării sale că ar ascunde adevărul.

„Au păstrat tăcerea în legătură cu nivelurile ridicate ale criminalității organizate. Au păstrat tăcerea asupra situației haotice legate de COVID-19″, a declarat candidatul după ce s-a ridicat din sicriu.

Locuitorii din Mexic, țară care are unul dintre cele mai ridicate niveluri de criminalitate din lume, ar urma să își aleagă în iunie conducătorii regionali. De menționat, însă, este faptul că această campanie electorală, începută duminică, a fost precedată de asasinarea a 16 potențiali candidați.

Foto: EPA

 

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button