fbpx

foto | Belarusul a început să trimită înapoi acasă miile de imigranți pe care îi adusese la granița cu Polonia

Sute de imigranți au plecat de la granița dintre Polonia și Belarus și s-au dus la Minsk, ca să ia avionul înapoi spre casă. Mulți dintre ei își dăduseră toate economiile ca să ajungă mai aproape de Europa Occidentală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dar în loc să ajungă în Germania, au petrecut câteva săptămâni într-o pădure din Belarus, în frig, ploaie și fără mâncare. În acest timp, Minskul s-a folosit de ei și a încercat să șantajeze Uniunea Europeană. Mulți imigranți continuă să spere că dacă tot au ajuns până aici, poate pot intra, totuși, în Uniunea Europeană, scrie digi24.ro.

Belarusul încearcă în continuare să se tocmească cu Uniunea Europeană, crezând că va obține totuși ceva în urma șantajului cu imigranți. Minskul doreşte ca Uniunea Europeană să preia 2000 de migranţi și promite că în schimb va repatria în ţările lor alţi 5000 de migranţi, pentru a soluţiona actuala criză de la frontiera cu Polonia. Anunţul a fost făcut joi de Natalia Eismont, purtătoare de cuvânt a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, citată de agenţia de presă BelTA.

„Uniunea Europeană creează un coridor umanitar pentru 2000 de refugiaţi care sunt campați la graniță. Ne angajăm să facilităm (pe cât posibil şi dacă ei doresc) revenirea celorlalţi 5000 în ţara lor”, a declarat Eismont.

Deocamdată, precizează Reuters, nu este clar dacă propunerea va fi acceptată de UE, în special pentru că Minskul pune condiții pentru repatrierea celor 5000 de migranţi. Anterior, Comisia Europeană subliniase că nici nu se pune problema unei eventuale negocieri cu Lukaşenko.

Foto: Profimedia

Un avion cu imigranți a plecat luni de la Minsk spre Irak

Autoritățile din Belarus au evacuat joi cele două tabere principale de imigranți de la granița cu Polonia, aducând migranții rămași în pădure și cazându-i într-un depozit din apropiere, a anunțat joi agenția de presă de stat belarusă BelTA, citată de Reuters.

Dacă informația se va confirma, ar putea fi o evoluție importantă în criza de la frontieră, care s-a transformat în ultimele săptămâni într-o confruntare majoră între Est și Vest, menționează Reuters.

Între timp, un prim avion a decolat joi de la Minsk cu destinaţia Bagdad, având la bord migranţi care au fost blocaţi la frontiera dintre Belarus şi Polonia, a anunțat administraţia aeroportului din capitala belarusă.

Lukașenko s-a folosit de imigranți pentru a șantaja UE

Mii de migranţi, majoritatea originari din Orientul Mijlociu, sunt blocaţi de săptămâni, în condiţiile unor temperaturi scăzute, de-a lungul frontierei dintre Belarus şi Polonia, în speranţa că vor putea intra pe teritoriul UE.

Uniunea Europeană îl acuză pe Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia, pe de altă parte. Această creştere a avut loc în urma adoptării de către UE a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzuri în ceea ce privește drepturilor omului şi după alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.

Foto: profimedia

UE a adoptat noi sancţiuni economice contra Belarusului după ce autorităţile de la Minsk au forţat un avion al companiei aeriene low-cost irlandeze Ryanair să aterizeze pentru a putea aresta un disident aflat la bord.

Ulterior, migranţi proveniţi mai ales din Irak, RD Congo şi Camerun au început să apară la graniţa Belarusului cu Lituania, iar apoi şi la frontierele cu Letonia şi Polonia.

Belarusul se alege cu noi sancțiuni

Luni, miniştrii de externe din Uniunea Europeană au convenit asupra aplicării de noi sancţiuni împotriva Belarusului, în contextul crizei migraţiei de la granițele UE. „Urmează ca în zilele următoare să fie finalizat acest pachet de sancțiuni, cel de-al cincilea, iar România se află printre statele care co-sponsorizează acest pachet de sancțiuni împotriva regimului de la Minsk”, a declarat pentru Digi24 ministrul de externe Bogdan Aurescu.

„Asistăm, din partea regimului de la Minsk, la utilizarea acestor migranți, care sunt aduși în Belarus, într-un mod organizat, din diverse țări din Africa, din Orientul Mijlociu, iar apoi sunt aduși, tot în mod organizat, la granița fie dintre Belarus și Polonia, fie la granița dintre această țară și Lituania și Letonia”, a explicat Bogdan Aurescu. El a spus că în fața unei astfel de situații, „toți miniștrii de externe din UE, care au avut luni o reuniune la Bruxelles, au fost de acord să fie adoptat un nou set de sancțiuni împotriva regimului de la Minsk, care să țintească spre acei responsabili, acei oficiali care sunt implicați în acest efort de utilizare, de instrumentalizare nepermisă a migranților în scopul de a face presiuni asupra Uniunii Europene”, a punctat șeful diplomației române.

„E vorba despre o listă de persoane, care vor fi supuse acestor sancțiuni, dar și o serie de agenți economici, probabil companii turistice, se vorbește și despre aeroporturi care sunt implicate în acest proces de instrumentalizare politică a migranților”, a detaliat Bogdan Aurescu.

Și Statele Unite au anunţat luni că pregătesc noi sancţiuni împotriva Belarusului, „în coordonare cu Uniunea Europeană”, pentru a denunţa exploatarea inumană a fluxurilor migratorii.

Articole asemănătoare

Back to top button