fbpx

A refuzat să înapoieze cei 1,2 milioane de dolari care i-au fost virați, din greșeală, în cont și și-a cumpărat o mașină nouă și o casă

O femeie din SUA s-a trezit, peste noapte, cu o avere de 1,2 milioane în cont, bani care fuseseră virați din greșeală. În loc să anunțe banca, femeia a pus repede în aplicare un plan pentru „investirea” în interes propriu a sumei respective.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Însă toată situația s-a întors împotriva ei, iar în cursul săptămânii trecute a fost arestată, scrie digi24.ro.

Femeia de 33 de ani, Kelyn Spadoni, fost dispecer la biroul șerifului dintr-o suburbie a orașului New Orleans, a constatat în luna februarie că în contul ei a ajuns suma de 1,2 milioane de dolari. Banii au fost virați de o companie de servicii financiare, în urma unei erori făcute de un angajat. Femeia ar fi trebuit să primească de la aceeași firmă suma de 85 de dolari. Nu s-a gândit nici măcar o secundă să anunțe greșeala sau să înapoieze suma.

În schimb, a transferat rapid întreaga sumă în alte conturi și și-a cumpărat o mașină nouă și o casă.

Între timp, firma și-a dat seama de eroarea comisă și a încercat să o contacteze pe Kelyn Spadoni pentru a remedia situația, însă a fost în zadar, pentru că femeia nu a mai răspuns la telefon. Firma a trimis, în același timp, și o notificare la bancă, pentru blocarea contului, însă era deja târziu, pentru că banii nu mai erau în contul respectiv.

Prin urmare, firma de investiții financiare a dat-o în judecată pe Spadoni. Între timp, șefii ei au aflat de toată întâmplarea și au concediat-o. În cursul săptămânii trecute, o instanță a decis arestarea ei sub acuzații de furt, fraudă bancară și transmitere ilegală de fonduri monetare, după ce s-a stabilit că în contractele încheiate cu clienții lor, firma de investiții precizează clar că în cazul virării unor sume necuvenite, aceștia au obligația să le returneze.

Potrivit sursei citate, firma a recuperat deja cea mai mare parte din suma virată din greșeală.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button