fbpx

Audit electoral 2021 | Unul primește salariu de la partid, iar altul are casă donată. Averile declarate la CEC de fondatorii Congresului Civic

Mark Tkaciuk are o casă oferită prin contract de donație, iar Iurie Muntean primește doar leafa de la partid. Informațiile se regăsesc în declarațiile pe proprie răspundere a celor doi fondatori ai Partidului Congresul Civic.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ambele documente au fost semnate pe 12 mai 2021. Ele se referă la perioada cuprinsă între ianuarie 2019 și decembrie 2020.

Potrivit declarației lui Tkaciuk, în intervalul respectiv acesta a obținut venituri salariale de peste 56.000 de lei, iar soția sa mai – mai mult de 10.000. Lefurile ambilor au fost oferite de către aceeași companie.

În 2010 Tkaciuk deține un teren agricol de 0.592 de hectare. Valoarea lui, indicată în declarație, este de 23.107 de lei. Locuința de 93,1 de metri pătrați a politicianului valorează mai mult de 400.000 de lei și i-a fost oferită în dar în 2011, iar mașini, conturi bancare sau credite nu sunt trecute în declarație.

Colegul său, Iurie Muntean, a avut venituri mult mai modeste în perioada de referință. El a primis doar salariul de peste 4000 de lei de la partid. La capitolul imobile, aceste deține din 1998 un teren de 0,4378 de hectare, cu valoare indicată de 126.000 de lei.

În 2018, printr-un contract de schimb, politicianul a devenit proprietarul a 1/2 dintr-un apartament. În document se menționează că valoare locuinței este de 279.000 de lei.

Dacă Tkaciuk nu a declarat mașini, atunci Muntean este proprietarul unui Mercedes fabricat în 2002. Vehiculul a intrat în posesia sa 2018 și valorează, conform declarației, 25.000 de lei.

Informații despre conturi bancare nu se regăsesc în declarația lui Iurie Muntean. De asemenea, documentul nu conține nici date despre datorii sau credite.

Audit electoral 2021 | Nu are salariu, dar deține imobile de peste șapte milioane. Averea declarată de liderul partidului Patrioții Moldovei

📣 „Electorala 2021” reprezintă o rubrică în care sunt publicate informații de prezentare a concurenților electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, ideile lor, mesajele de campanie ce pot fi expediate de echipele concurenților electorali.  

Articole asemănătoare

Back to top button