fbpx

A fost lansată o campanie de informare a tinerilor care își doresc să învețe peste hotare. Detalii despre universități și cazare

Nu te-ai hotărât încă unde să urmezi studiile universitare? Te întrebi cum să îți găsești mai ușor cazare, ce ai putea face pe lângă universitate sau cum este să faci parte dintr-o comunitate multiculturală? Atunci acest proiect este pentru tine!

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Începând cu 15 iunie, Liga Studenților Originari din Moldova, AMMB Students, ASRM Olanda și Youth.md, lansează campania Student în Diaspora.

Scopul acestei campanii este de a informa tinerii din întreaga republică despre experiențele diverse ale vieții studențești din străinătate. În cadrul campaniei Student în Diaspora, vor fi prezentate particularitățile celor patru ani de facultate în SUA, Marea Britanie, Italia, Olanda, Franța, Danemarca, Germania, Elveția, Estonia, Ungaria și Austria.

Proiectul Student în Diaspora a fost înființat cu țelul de a duce la cunoștință posibilele greutăți cu care se vor întâlni alți tineri atunci când vor decide să studieze în străinătate. Cei interesați vor afla ce au simțit alți studenți atunci când abia au ajuns într-o altă țară, cum sunt organizate cursurile acolo, cum au trecut peste frici, dar și cum au făcut față dorului de casă, la fel și sfaturi practice referitor la:

  • alegerea universității;
  • elaborarea documentelor de aplicare;
  • acomodarea cu viața în campus.

Pe parcursul a opt săptămâni vor fi publicate istoriile unor studenți care au acceptat invitația de a-și povesti experiența prin care au trecut aflându-se la mii de kilometri distanță. Pentru mai multe informații, vizitează pagina de Facebook oficială Youth.md si Ligii Studenților Originari din Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button