fbpx

doc | Ce avere declară Vladimir Voronin: Limuzină de lux cu 10.000 de euro și apartament de 232 de metri pătrați

O limuzină Audi A8 cumpărată cu 10 mii de euro și un apartament de peste 232 de metri pătrați. Sunt două dintre proprietățile liderului PCRM, Vladimir Voronin, care ies în evidență din declarația sa de avere și interese personale, publicată pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, potrivit documentului, pentru anul 2019, liderul PCRM a declarat un salariu de aproape 79.000 de lei din funcția de deputat. În același an, fostul șef de stat a obținut, în total, 178 de mii de lei din pensie. În 2020, Vladimir Voronin a obținut din pensie suma de 175 de mii 500 de lei. La aceste venituri se adaugă pensia soției și obligațiunile primite de la FinComBank.

Terenurile, casele, apartamentul și garajul

Familia Voronin declară în proprietate șapte terenuri, unul singur fiind scris pe numele liderului PCRM. Dintre acestea, cel mai prețios este un teren în valoare de aproape 153de mii de lei, obținut în anul 1996.

În declarația sa de avere, Vladimir Voronin a indicat patru imobile. Primul este un apartament, privatizat în 1989, cu peste 232 de metri pătrați și o valoare de un milion 184 de mii de lei. În 2008, familia fostului președinte a obținut, prin moștenire, o casă de locuit de 122 de metri pătrați, evaluată la peste 21 de mii de lei. Familia Voronin a mai declarat o casă de locuit cu suprafeța de aproape 51 de metri pătrați, precum și un garaj de 41,1 metri pătrați. Ultimele două imobile au fost obținute în anii 2005 și, respectiv, 2003.

O mașină de lux, la doar 10 mii de euro?

Vladimir Voronin declară un singur automobil. Este vorba despre o limuzină Audi A8, produsă în 2009 și cumpărată în 2017 (vezi foto). Prețul indicat în contractul de vânzare-cumpărare este de 10 mii de euro. Această sumă este una neobișnuit de mică pentru un astfel de autoturism de clasa premium, cu o vechime de opt ani, la data achiziționării bunului.

Voronin nu a indicat acest autoturism în declarația de avere și interese personale pentru anul 2019 (precedenta declarație).

Milioane de lei în conturile bancare

Totodată, familia Voronin deține peste opt milioane de lei în mai multe conturi bancare, precum și câteva mii de euro.

Alte venituri obținute de familia Voronin pot fi văzute în declarația sa de avere și interese personale:

ZUGO precizează că Vladimir Voronin nu a deținut vreo funcție de demnitate publică în ultimii doi ani, aceasta fiind prima sa declarație de avere și interese personale din anul 2019, când deținea funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Menționăm că Vladimir Voronin este cap de listă al blocului electoral „Comuniștii și Socialiștii”, în vederea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie curent.

Back to top button