fbpx

Ești profesor/profesoară? Aplică cu elevii tăi în programul Startup School și ghidează o generație de inovatori

Profesorii dețin un rol important în ajutarea elevilor să descopere oportunități noi în educație, mai ales în domeniul afacerilor tehnologice. Un exemplu este Startup School by Dreamups, un program național, online, în cadrul căruia elevii, ghidați de profesori, învață să lanseze o afacere tehnologică.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anul acesta, la cea de-a 5-a ediție, programul introduce un format nou care oferă profesorilor oportunitatea să utilizeze tehnologia în procesul educațional și să se implice în proiect.

„Cred că aș recomanda Startup School celor care vor să descopere ceva nou, celor care vor să cunoască persoane fantastice, care împart aceleași gânduri cu tine și celor care vor să miște munții din loc” – Alexandru Pripa, absolvent Startup School.

În această ediție, profesorii vor juca un rol crucial în viața elevilor, devenind mentorii acestora. Vor facilita înțelegerea noilor idei, îi vor îndruma pe viitorii antreprenori tehnologici și le vor oferi sprijinul necesar pentru a-și dezvolta competențele și a-și atinge potențialul.

Ce beneficii primesc profesorii și elevii odată înscriși în Startup School?

Învățătorii nu sunt doar mentori, ci și catalizatori ai schimbării în paradigma educațională. Prin participarea în program profesorii vor beneficia de:

  1. Satisfacție profesională prin creșterea și dezvoltarea elevilor săi într-un mod care îi pregătește pentru succesul în lumea antreprenorială și îi încurajează să-și atingă potențialul maxim.
  2. Remunerare financiară pentru dedicarea pe parcursul celor 6 săptămâni de program.
  3. Acces la platforma online UpFactory, profesorii vor avea acces anticipat la lecții înregistrate în limba română și rusă, asigurându-se că beneficiază de resurse educaționale tehnologice de calitate.
  4. Sprijin și discuții live cu experți, fondatori de startup-uri (*startup – proiect ce lansează un produs sau serviciu pentru soluționarea unei probleme printr-o manieră inovativă), pentru a primi răspunsuri la orice întrebări care apar pe parcursul programului.
  5. Consolidarea propriei expertize în domeniul afacerilor tehnologice și abilităților de predare și ghidare a elevilor.

Prin îndrumarea profesorilor în cadrul programului, elevii vor descoperi subiectele esențiale pentru a lansa propria afacere tehnologică, precum identificarea problemei și a ideii de afacere, modalități de găsire a primilor clienți, procesul de creare a produsului și modelele de venituri pentru a genera profit.

„Proiectul Startup School a fost o experiență frumoasă și utilă. În decurs de câteva luni, pas cu pas am construit planul de lansare a unei viitoare afaceri” – Olga Morozan, absolventă Startup School.

Astfel, elevii vor beneficia de:

  1. Lecții înregistrate online cu exerciții practice, vor învăța ce este un startup și cum să-l construiască, oferindu-le resursele și sprijinul necesar pentru a-și urmări visele și aspirațiile în lumea startup-urilor.
  2. Interacțiune live și acces la comunitatea startup-urilor din Moldova, creând conexiuni și schimbând idei cu tinerii antreprenori tehnologici activi.
  3. Acces la resurse educaționale de calitate internațională și de ultimă generație, prin lecțiile înregistrate disponibile pe platforma UpFactory, în limba română, rusă și limbajul semnelor.
  4. Cunoștințe actualizate și relevante. Prin program elevii se vor pregăti să-și dezvolte propriul potențial, cultivând creativitatea, ingeniozitatea și punând în practică propriile idei.
  5. Premii pentru cele mai bune echipe din program și posibilitatea de a-și prezenta ideea de startup în fața unui juriu calificat.

Cum funcționează programul și ce vor face profesorii?

Startup School este o experiență interactivă și colaborativă în care elevii cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, indiferent de clasă sau localitate, sunt ghidați de profesorii lor în lumea startup-urilor pe înțelesul lor. 

Programul este desfășurat online pe platforma UpFactory și simultan offline în școli, și cuprinde 6 module cu lecții înregistrate, disponibile în limba română, rusă și limbajul semnelor, și sarcini practice.

Rolul profesorilor-mentori în Startup School:  

Profesorii selectați vor beneficia de un atelier de lucru online și acces anticipat la lecțiile înregistrate pe platforma UpFactory. În cadrul programului, aceștia își vor ghida elevii în studierea celor 6 module offline în școlile lor și vor oferi suport și feedback pe parcursul activităților practice din platforma UpFactory.

În Startup School profesorii vor juca un rol esențial în calitate de mentori, asigurându-se că elevii finalizează programul cu succes și își dezvoltă competențele în domeniul afacerilor tehnologice. 

Experiența elevilor în program:

În fiecare din cele 6 săptămâni, elevii vor explora un modul, ghidați de profesori, de la teoria din lecțiile online până la sarcinile practice, toate pe aceeași platformă. La final, vor prezenta un pitch – video despre propria idee de afacere tehnologică. Cele mai bune echipe vor prezenta ideea de startup la evenimentul de absolvire online.

Fii acel profesor/acea profesoară care integrează oportunitățile educaționale tehnologice în propriul său stil de predare, inspirând încredere și oferind elevilor aripi pentru visele lor, și contribuie astfel la creșterea unei generații viitoare de inovatori.

Startup School va avea loc în perioada 28 martie – 6 mai 2024, studiază regulamentul de aplicare și trimite dosarul până pe 20 martie ora 23:59 la adresa de email hello@dreamups.md.

Mai multe detalii despre program vezi pe startupschool.md

Programul Startup School este dezvoltat în cadrul inițiativei „De la liceu la lider: Sprijinirea tinerilor specialiști și a viitorului în Republica Moldova prin incluziune și accesibilitate”, implementat de Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups, în cadrul proiectului „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică”, implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova) și cofinanțat de Uniunea Europeană. 

Proiectul MYCS își propune să consolideze capacitățile actorilor civici locali din domeniul tineretului de a presta programe și servicii de participare și capacitare incluzivă și durabilă a tinerilor. Mai multe informații despre proiect și activități: www.tdh.md/MYCS

Apreciem mult suportul partenerilor de comunicare, Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, Diez, Agora și Zugo, cu sprijinul lor ajungem la fiecare elev și profesor din Moldova.

Informațiile publicate la rubrica „Advertoriale” sunt articole comerciale plasate în urma unei colaborări cu agenți economici sau agenții de publicitate cu scopul de a promova produse, servicii sau pentru a contribui la vizibilitatea brandului. Pentru detalii privind publicitatea pe portalul de știri ZUGO, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@zugo.md sau la numărul de telefon 068 013 424.

Articole asemănătoare

Back to top button